TAROM. Pierderile de peste un miliard de lei alungă investitorii

Data publicării:
2402 20pierderi 20tarom-51248

Tarom a înregistrat anul trecut pierderi de 236 de milioane de lei, ceea ce a ridicat pierderile totale din ultimii cinci ani la peste un miliard de lei. Aceste cifre sînt un semn clar pentru analişti că, în asemenea condiţii, puţini investitori se vor arăta interesaţi de operatorul român de transport aerian.

„Până când nu se constată un trend pozitiv şi restructurarea Taromului intră pe un făgaş agresiv, până atunci nici nu are rost să vorbim despre privatizare. N-o să vedem, să zic aşa, rezultate mai vizibile, mai concrete, înainte de trimestrul doi. Că nu se poate”, spune preşedintele CS al Tarom, Dan Pascariu.

Ceva mai optimist, ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, e convins că privatizarea va fi gata până în iulie.

Printre cele mai îndrăzneţe propuneri pentru relansarea Tarom se numără şi schimbarea întregii flote. Operatorul aerian va lucra pe cel mult două versiuni de avioane, preferabil de la acelaşi producător.

Una dintre opţiuni o reprezintă avioanele Mitsubishi, aparate aflate deocamdată în etapa de teste. Primele negocieri ar putea fi iniţiate anul viitor. Decizia finală îi aparţine proprietarului companiei, adică Ministerului Transporturilor.

Mitsubishi Regional Jet este numele avionului propus de conducerea Tarom. Aparatul va fi produs integral în Japonia. Acest avion este proiectat să aibă o capacitate de până la 92 de persoane, mai mică decât media flotei actuale Tarom, şi să atingă o viteză maximă de 900 de kilometri la oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri