Taxe în plus pentru persoanele fizice autorizate

Data publicării:
plata la fisc

Potrivit noului Cod Fiscal, cine are venituri ca PFA, fie că este sau nu salariat, trebuie să achite contribuţia la fondul de pensii. Până acum, cine obţinea un venit suplimentar dintr-o firmă de familie plătea doar contribuţia pentru sănătate, de 5,5%, şi impozitul pe venit, de 16%. Sunt afectaţi astfel toţi românii care au deschis un PFA în perioada crizei, pentru că taxele plătite statului erau mai mici, iar înfiinţarea presupunea mai puţină birocraţie decât în cazul unui SRL.

Plata contribuţiei individuale de 10,5% la pensie nu asigură un stagiu de cotizare integral, daca această persoană fizică organizată ca PFA doreşte să iasă la pensie respectând vârsta din legea pensiilor va trebui să plătească opţional contribuţie de 15,8 la sută”, explică Adrian Bența, consultant fiscal.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, PFA-urile trebuie sa depună un formular la ANAF şi să aleagă dacă plătește o cota integrală pentru pensii sau doar 10,5%.

Pentru microîntreprinderi, în schimb, se va aplica o cotă de impozitare cuprinsă între 1% şi 3%, în funcţie de numărul salariaţilor. Sunt avantajaţi micii antreprenori, spun consultanţii. Dacă sunt şi salariaţi la microîntreprinderea proprie, ei își achită contribuțiile la sănătate și pensii, iar impozitul este de 2% pe venit faţă de 16%, în cazul unui contract de muncă.

Orice scădere de taxe pentru mediul privat este deosebit de bună, scădere care se regăseşte de regulă în serviciile pe care le oferim clienţilor”, spune Laurențiu Gheorghe, comerciant.

În ciuda creşterii taxării, organizarea sub formă de persoană fizică autorizată are şi avantaje.

„Contabilitatea ceva mai simplă decât în cazul societăţilor. Persoana care exercită o activitate ca PFA beneficiază de banii câştigaţi chiar din momentul în care îi incasează, spre deosebire de cazul în care ar avea o societate sau o microîntreprindere şi trebuie să aştepte un an pentru a încasa dividende”, explică consultantul fiscal Emilian Duca.

Contribuţiile la sănătate şi la pensie sunt plafonate la nivelul celor datorate pentru un venit de cinci salarii medii pe economie.

Impozite pentru PFA-uri

(venit brut 3.000 lei)

2016

sănătate 5,5% = 165 lei

pensie CAS salariat = 315 lei

impozit pe venit 16% =403 lei

Total impozite = 883 lei

Venit net = 2.117 lei

2015

sănătate 5,5% = 165 lei

16% pe venit = 454 lei

Total impozite = 619 lei

Venit net = 2.381 lei

(sursa: Benţa Consult)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri