Turiştii au cheltuit în minivacanţa de Rusalii pe litoralul românesc aproximativ opt milioane de euro

Data publicării:
plaja vacanta litoral - GettyImages - 21 iulie 2015-5

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

“Mai mult de 60.000 de români şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral, marcând recordul ultimilor 25 de ani pentru această sărbătoare. Turiştii au cheltuit la malul mării aproximativ opt milioane de euro, cifră cu mult peste aşteptările hotelierilor, depăşind cu 33% încasările de Rusalii de anul trecut. Vremea urâtă de la începutul lui iunie a mutat, în acest an, debutul sezonului estival pe litoral, astfel că adevărata deschidere a fost în acest weekend, când turiştii au ajuns pentru prima oară, în 2016, în număr mare la mare şi s-au bucurat de atmosfera de vacanţă”, precizează FPTR.

Potrivit sursei citate, deşi apa mării a fost rece, temperaturile au crescut în acest weekend la peste 30 de grade, iar cei care au venit în minivacanţă au putut face plajă.

„Acum au sosit la mare adevăraţii turişti de litoral, spre deosebire de minivacanţa de 1 Mai, când cei mai mulţi români au ajuns pe litoral pentru cluburi, iar mulţi dintre ei nici măcar nu au ajuns pe plajă, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Hotelierii au pregătit în acest an pachete turistice variate, care au inclus toate tipurile de masă. Unii turişti au achiziţionat pachete all inclusive, însă mulţi dintre ei au preferat să mănânce de la autoserviri. O familie a cheltuit pe zi, în medie, 100 de lei pentru masă.
Pentru oferta de Rusalii, tarifele au fost cu 30 la sută mai scăzute faţă de cele din sezon. Tarifele medii au variat de la o categorie de confort la alta, începând cu 60 de lei pe noapte camera de o stea, 100 lei camera de două stele, 150 lei camera de trei stele şi 300 lei camera de patru stele.

„Cele mai aglomerate au fost structurile din nordul litoralului - Mamaia şi Năvodari, dar foarte mulţi turişti au ajuns şi în Vama Veche, staţiune luată cu asalt şi de către cei veniţi în vacanţă cu cortul. Dacă în staţiunile din sud (Saturn, Venus, Jupiter şi Neptun) au sosit mai mult familii cu copii în vacanţa de Rusalii, în cele din nord, dar şi în Vama Veche au ajuns mai mult tineri, atraşi de distracţie şi cluburi”, mai menţionează FPTR.

Reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc mai spun că dincolo de bucuria numărului record de turişti, hotelierii se confruntă cu probleme şi în acest început de sezon: lipsa personalului calificat, dar şi faptul că anul şcolar s-a prelungit cu încă o săptămână, iar vacanţa copiilor s-a micşorat, ceea ce a făcut ca începutul de sezon estival să fie decalat cu zece zile. Din acest motiv, sezonul a ajuns acum sa fie de doar două luni în fiecare vară.

„Proprietarii de hoteluri de pe litoral trebuie să îşi regândească strategia, astfel încât cele zece zile în minus din vacanţa de vară să nu le afecteze profitul. Chiar dacă turismul este peste 99% privatizat, statul rămâne în continuare acţionar majoritar prin încasarea de taxe şi impozite, care reprezintă peste 60% din cifra de afaceri a proprietarilor de hoteluri. De aceea, FPTR solicită ca autorităţile publice să se implice mai mult şi să susţină activitatea de turism, din care încasează taxe şi impozite, ca un acţionar de bună credinţă”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri