În ultimii ani România a trecut prin mai multe valuri de scăderi de taxe, dar dintr-un loc anume nu s-a tăiat îndeajuns - taxele pe muncă rămân foarte mari. Din salariul unui angajat, firmele dau aproape un sfert la stat. Este o pondere mult peste cea a ţărilor din eşalonul doi al Europei, ţări cu care de altfel ne batem pentru investiţii. E o mare bubă asta şi plătim pentru ea. Din toată povestea cu relaxarea fiscală, concentrată pe reducerea impozitării indirecte - a consumului, taxarea munci a fost Cenuşăreasa. Ca efect ar fi avut magnitudine mai mare deoarece ar fi stimulat angajarea şi creşterea salariilor. Chiar dacă reducerea contribuţiilor se făcea la angajator. Doar că impactul ar fi venit în timp şi nu ar mai fi ajuns direct la consumator. Efectul de imagine nu era acelaşi cu reducerea TVA şi asta a contat.

Embed:

În România, 23% din salariul unui angajat sunt taxe la stat. Este o pondere peste media mondială, arată cel mai recent studiu al companiei de consultanţă UHY. Asta înseamnă că majoritatea ţărilor din lume sunt mai atractive pentru investitori din punctul de vedere al taxării muncii. Mai exact, la un salariu ipotetic de 30 de mii de dolari pe an, taxele reprezintă aproape șapte mii de dolari.

Procentul de 23% taxe din dreptul României păleşte în comparaţie cu ţările din Europa Centrală. În Croaţia taxele pe munca sunt doar 17% din salariul angajatul.

În Polonia firmele plătesc la stat 20% din salariul brut al angajatului, iar Polonia a ajuns deja într-un stadiu de dezvoltare superior României - a atras mai mult capital străin, produce mai mult şi a clădit o economie mai puternică.

Deşi încearcă să recupereze decalajele, politica fiscală a României nu le oferă încă stimulente puternice străinilor de a investi aici şi nici firmelor româneşti de a crea noi locuri de muncă. Pe lângă taxele mai mari, în calcul mai intră hăţişul birocratic şi infrastructura proastă, astfel că mâna de lucru ieftină rămâne principalul atuu. De cele mai multe ori, desenarea sistemului de taxe depinde exclusiv de viziunea dar mai ales de calitatea politicului - cele mai mari taxe pe muncă nu se găsesc în ţările scandinave care au aparate sociale uriaşe, ci în Brazilia. Studiul UHY a găsit acolo o pondere spectaculoasă, de peste 70 de procente.

Practic dintr-un salariu de 30 de mii de dolari pe an, la stat ajung peste 21 de mii de dolari, iar angajatul rămâne cu mai puţin de nouă mii. Dar acolo munca la negru este de fapt regula şi nu excepţia.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre România. Are probleme de ani buni la capitolul taxe pe muncă, dar eforturile de remediere au fost minore - Doar o reducere de CAS cu cinci puncte procentuale făcută în urmă cu doi ani. De atunci şi până acum relaxarea s-a concentrat mai degrabă pe taxele pe consum. Reducerile de TVA la 20% în cota generală şi 9% pentru alimente s-au remarcat ca principalele măsuri fiscale ale ultimilor ani şi totuşi, oricât de bine venite ar fi reducerile de taxe, ordinea măsurilor este pusă la îndoială de unii economişti. Aceştia cred că reducerile repetate de TVA au fost un catalizator în creşterea explozivă a consumului, iar reducerea taxelor pe muncă ar fi fost de preferat. În prima variantă de modificare a codului fiscal exista propunere de reducere de CAS în 2018, dar a dispărut mai apoi din lege.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!