Unde ajung donaţiile companiilor de stat 

Data publicării:
bani 2

Gaz Metan Mediaş este, de departe, echipa ajutată cel mai mult. De anul acesta situaţia ar trebui să se schimbe. 40% din donaţiile companiilor de stat vor trebui să ajungă în sistemul de sănătate şi cel mult 40% vor mai putea primi echipele sportive. Guvernul a stabilit aceste praguri după ce mai multe sponsorizări s-au transformat în dosare penale.

Cinci dintre cele mai mari companii energetice de stat, Romgaz, Transgaz, Conpet, Complexul Energetic Oltenia și Nuclearelectrica, au acordat împreună anul trecut sponsorizări de 13,4 milioane de lei, adică aproximativ trei milioane de euro, potrivit Energy Report. Din această sumă, peste 10 milioane de lei au ajuns la echipe de fotbal şi alte cluburi sportive profesioniste.

De departe, compania energetică de stat care a oferit cele mai mari sponsorizări a fost Romgaz - 10 milioane de lei în total, dintre care 80% au fost sponsorizări acordate activităţilor sportive. Cei mai mulţi bani au ajuns la echipa de fotbal Gaz Metan Mediaș, ai cărei jucători au sigla Romgaz imprimată pe tricouri.

Pe aceleaşi tricouri au şi sigla Transgaz, care a avut anul trecut o pondere chiar şi mai mare a sponsorizărilor sportive decât Romgaz.

Din sponsorizările totale de 2,2 milioane de lei acordate de Transgaz, 93% au fost către cluburile sportive, mai ales către Gaz Metan Mediaş. Deşi are doi sponsori cu greutate, echipa de fotbal trece printr-o perioadă mai slabă, iar anul acesta încearcă să nu retrogradeze în liga a II-a. Restul sponsorizărilor Romgaz şi Transgaz s-au dus pe diverse proiecte de învățământ, cultură, sănătate și cercetare, precum și pentru sponsorizarea mai multor unităţi de cult.

Conpet, Complexul Energetic Oltenia și Nuclearelectrica au avut anul trecut sponsorizări mai variate decât Romgaz şi Transgaz, dar şi mult mai mici. 67% dintre sponsorizările concesionarului de conducte petroliere Conpet au fost pentru activităţi sportive, însă banii nu s-au dus doar către echipa de fotbal din liga a III-a care poarta numele companiei de stat, ci au ajuns şi la secţiile de popice, karate, ciclism și box. În plus, Conpet a ajutat Jandarmeria cu aproape 88 de mii de lei şi a acordat ajutoare umanitare şi sociale de 7.500 lei.

La Nuclearelectrica, cea mai mare sponsorizare a fost de 40.000 de lei, aproape o treime din total şi a fost acordată Centrului de îngrijire și tratament "Sfântul Laurențiu" din Cernavodă pentru refacerea sistremului de încălzire. O altă sponsorizare mare acordată de Nuclearelectrica a fost cea de 22.000 de lei acordată Institutului Aspen, condus de Mircea Geoană, pentru organizarea unei conferinţe pe teme energetice.

La Complexul Energetic Oltenia, o treime din totalul sponsorizărilor au ajutat Teatrul Elvira Godeanu din Târgu-Jiu, pentru pregătirea stagiunii de anul trecut. Alte sponsorizări importante au fost cele acordate Federaţiei Române de Handbal, unei parohii şi unor spitale. Niciun ban nu a ajuns anul trecut de la Complexul Energetic Oltenia la echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu, după ce în 2013 Curtea de Conturi a descoperit nereguli în relaţia dintre club şi compania de stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri