Vom avea vin mai puţin si mai scump în acest an. Viticultorii români spun că ploile dese au distrus recolta, iar producţia va fi la jumătate faţă de cea din 2013, an record, de altfel, în industrie. Va fi cea mai slabă producţie de vin din ultimii patru ani.

 

Embed:

În Prahova, podgoriile cu soiuri românesti sunt compromise. De altfel, producătorii din toată ţara fac eforturi să salveze măcar o parte din recolta de anul acesta. Ei spera să ob?ina jumatate din cele peste 5 milioane de tone strânse în 2013. 

Doar cântărind situaţia din vie, probabil va fi la jumătate faţă de anul trecut. Va fi necesară o selecţie buna atât in cramă, cât şi in vie, pentru a alege şi a folosi doar ciorchinii perfect sănătoşi”, a spus Alfred Binder, reprezentantul unui producător de vinuri. 

A fost un an ceva mai bun doar pentru soiuri mai rezistente precum Merlot, în producţia cărora au investit şi viticultorii străini. 

După o investiţie de 3,5 milioane de euro, strugurii din această podgorie au împrumutat din aroma şi tăria celor de pe dealurile Toscanei. 

Albiera Antinori este unul dintre producătorii străini care au făcut din vinul românesc un business. A cumparat 100 de hectare de viţă de vie în zona Prahovei, în urmă cu 12 ani. Este la a 26-a generaţie de producători de vinuri italieni, aşa că ştie secretul de a transforma un an cu o recoltă slabă într-unul cu vinuri premium. Butoaiele din lemn masiv. 

Dacă vrei să produci un vin tare, cu o concentraţie mare de alcool, el trebuie ţinut pentru o perioadă scurtă în astfel de butoaie. Dar dacă vrei un vin mai elegant, de calitate, atunci trebuie să îl depozitezi în butoaie mai mari”, a spus Albiera Antinori, producător de vinuri. 

În utlimii ani, românii au învăţat să deosebească vinul de calitate. Industria vinului a trecut prin multe schimbări, în urmă cu câţiva ani, multora le era uşor să vândă vin ieftin”, a adăugat Albiera Antinori. 

Fiecare român bea în medie 24 de litri de vin pe an, jumatate din consumul locuitorilor din ţarile dezvoltate. Mai bine de o treime din vinurile vândute sunt albe. Consumul este însă mai mare, spun specialiştii, pentru că nu include şi vinul obţinut în micile gospodării.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!