Angela Merkel dorește zone sigure pentru refugiați, la granița cu Turcia

Data publicării:
merkel turcia

Însoţiţi de premierul turc, oficialii europeni au inaugurat o şcoală UNICEF din tabăra de refugiaţi de la Nizip şi le-au împărţit copiilor creioane colorate.

Premierul turc a vrut să le arate europenilor şi condiţiile în care sunt găzduiţi refugiaţii, aşa că întreaga delegaţie s-a îngrămădit în baraca din prefabricate în care locuieşte o familie siriană.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: „Azi Turcia este cel mai bun exemplu pentru restul lumii în privinţa modului cum trebuie trataţi refugiaţii. Nimeni nu are dreptul să spună Turciei ce ar trebui să facă. ”

Luna trecută, Turcia s-a obligat să primească înapoi refugiaţii care intră ilegal în Grecia, însă acordul e pus sub semnul întrebării. Ankara a cerut, la schimb, ridicarea vizelor pentru cetăţenii săi, dar nu a îndeplinit decât jumătate dintre condiţiile puse de UE.

Prin urmare, un plan B ar putea fi găzduirea refugiaţilor în tabere de pe teritoriul Siriei, o idee faţă de care ONU are însă rezerve.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Trebuie să fie zone în care să le putem garanta securitatea, iar acest lucru trebuie să fie o prioritate în negocierile pentru armistiţiu. Asemenea zone pot fi identificate cu uşurinţă de-a lungul graniţei turco-siriene.”

Vestea vizitei cancelarului german în Turcia i-a înfuriat pe imigranţii de la graniţa greco-macedoneană, care o acuză că pe ei i-a abandonat.

Houaid, refugiat sirian: „Întâlnirea dintre Merkel şi Erdogan nu este pentru binele nostru. Se gândesc la problemele lor, cum să-şi rezolve neînţelegerile pentru ca Turcia să intre în UE. Nimănui nu-i pasă de noi.”

Peste 10.000 de imigranţi sunt blocaţi, din februarie, la Idomeni, după închiderea rutei Balcanilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri