O nouă tragedie pe mare. Cel puţin 33 refugiaţi printre care cinci copii au murit în largul coastelor Turciei. Ambarcaţiunea cu care încercau să ajungă în Grecia a eşuat. Este al treilea naufragiu în şase zile în Marea Egee în condiţiile în care zilnic până la 3.000 de fugari încearcă sa ajungă în Elada.

Asemenea tragedii se repetă aproape zilnic în Grecia. Peste 50.000 de refugiaţi au venit în Europa de la începutul anului. 250 au pierit înecaţi.

Decesele pe această rută cresc alarmant. În mod clar ceva s-a schimbat pentru că aceste bărci sunt nesigure şi pe ele sunt îmbarcaţi un număr mare de oameni. Acest lucru înseamnă că există o panică în piaţă că o astfel de situaţie nu va mai dura mult”, spune Joel Millman, purtător de cuvânt Organizaţia Mondială pentru Migraţie.

Şi totuşi, estimările spun că anul acesta în Europa ar putea să ajungă încă un milion de fugari. Soluţii există, dar până acum doar în teorie.

Consolidarea FRONTEX, implementarea acordului dintre UE şi Turcia, consolidarea controlului la frontiera dintre Grecia şi Macedonia”, spune Karl Erjavec, ministrul sloven de Externe.

Turcia s-a obligat să oprească valul de migranți, iar Uniunea Europeană i-a oferit trei miliarde de euro ca ajutor. Ankara plusează însă şi cere 5 miliarde, scrie presa din Germania. Între timp, situaţia devine tot mai tensionată în multe ţări de pe bătrânul continent.

În Suedia, mai mulţi imigranţi au fost atacaţi în faţa gării din Stockholm.

Incidentul vine după ce, la începutul săptămânii, angajata unui centru pentru solicitanţii de azil a fost ucisă de un refugiat în vârstă de 15 ani. 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!