Polonia va primi numai 100 de refugiați, pe care i-a verificat minuțios

Data publicării:
GettyImages-Beata Szydlo premier Polonia

 

Beata Szydlo (dreapta), premierul Poloniei, nu este de acord cu cotele de refugiați impuse. FOTO: Gulliver/Getty Images 

Fostul executiv de la Varșovia, condus de liberala Ewa Kopacz, a acceptat în cele din urmă cotele obligatorii de refugiați impuse la Consiliul european de Justiție și Afaceri Interne din 22 septembrie, deși anterior promisese că nu o va face. 

Odată ajunși la putere în urma alegerilor legislative din octombrie, conservatorii partidului Lege și Justiție (PiS) au avertizat că iau în calcul să refuze aplicarea respectivelor cote, majoritatea populației poloneze fiind, conform sondajelor, ostilă primirii migranților musulmani. 

În declarația de astăzi, premierul Beata Szydlo a precizat că refugiații care vor fi primiți în Polonia au fost verificați cu mare atenție, astfel încât printre ei să nu se regăsească islamiști radicali sau posibili teroriști. 

Șefa executivului de la Varșovia a insistat că problema afluxului de migranți trebuie rezolvată în afara granițelor Europei, nu prin măsuri cum ar fi împărțirea acestora între țările blocului comunitar.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...