Grecii se chinuie să convingă refugiaţii să abandoneze corturile de la graniţa cu Macedonia şi să accepte să fie cazaţi în condiţii civilizate în centrele pentru refugiaţi. Oamenii nu se lasă însă duşi de la poarta spre Occident. Doar opt din cele 20 de autocare trimise aseară la Idomeni s-au ocupat. Autorităţile insistă că pleacă de acolo doar cine vrea. Strategie cu rezultate slabe: numai 400 dintre cei 12 mii de migranţi s-au conformat.

Embed:

 

În tabăra de refugiaţi de la Idomeni se trăieşte ca în sălbăticie. Mâncarea este făcută la foc de lemne, copiii se joacă în noroaie şi dorm în corturi, în condiţiile în care azi-noapte au fost zero grade Celsius. De intrarea în Macedonia nici nu poate fi vorba, dar nici întoarcerea nu este o opţiune pentru miile de sirieni, irakieni şi afgani blocaţi de o lună la graniţă. Oamenii au primit pliante scrise în limba maternă în care sunt informaţi că nu pot continua drumul spre vest, dar pot să meargă într-unul din centrele de cazare unde au hrană caldă, paturi şi duşuri. Argumentele au convins doar câteva sute de fugari să părăsească tabăra, în general familiile cu copii mici.

Refugiat sirian: „Sperăm ca în aceste centre să avem un acoperiş deasupra capului, să putem locui în condiţii umane. Aici dormin în corturi şi sunt mai multe familii care împart acelaşi cort.”

Dar cei mai mulţi refuză să plece din jungla de la Idomeni. Convinşi că odată şi-odată graniţele se vor redeschide, îndură condiţiile aspre pentru noi, suportabile pentru ei, care fug de războaie şi foamete.

Refugiat sirian: „Exclus să plecăm de aici. Nu am fugit din ţara noastră să scăpăm de sărăcie, am fugit de război. Şi n-am venit aici să ne distrăm, să mâncăm ca animalele. Noi suntem în căutarea unei vieţi noi, unui nou început.”

Oficiul pentru imigraţie din Grecia a promis că de luni face eforturi mai mari pentru a transfera refugiaţii de la Idomeni în centre pentru azilanţi. 30 de mii de locuri de cazare vor fi la dispoziţia lor. În altă ordine de idei, acordul Uniunea Europeană-Turcia pentru blocarea exodului pare să dea rezultate. De la câteva sute zilnic, numărul celor care intră ilegal în Grecia a ajuns la o medie de 80 pe zi în ultima săptămână.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!