Slovenii nu mai permit accesul imigranţilor fără vize şi paşapoarte valide. Există însă şi câteva excepţii : cazurile umanitare sau refugiaţii care vor să solicite azil în Slovenia.

Embed:

Premierul sloven a precizat că noile restricţii fac parte din acordul stabilit ieri de liderii Uniunii Europene şi cei ai Turciei, în baza căruia statele balcanice vor trimite înapoi în Turcia toţi imigranţii clandestini.

Serbia a anunţat că va lua măsuri similare la graniţa cu Macedonia şi Bulgaria. De altfel, macedonenii au impus în ultimele zile un filtru draconic am putea spune. Restricţiile au făcut ca 14.000 de imigranţi să rămână blocaţi la graniţa Macedoniei cu Grecia.

De la Berlin, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Uniunea Europeană trebuie să îşi protejeze graniţele externe, dar să îi ajute în continuare pe refugiaţi, deschizând rute legale pentru ei.

Turcia şi Grecia, aflate în prima linie a crizei refugiaţilor, vor intensifica eforturile comune pentru a opri intrarea imigranţilor ilegali în Europa. A fost concluzia întâlnirii dintre premierii celor două ţări, care a avut loc după summitul UE-Turcia.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!