Procesul intentat de Anders Breivik statului norvegian începe astăzi. Extremistul care a ucis 77 de oameni, în 2011, acuză autorităţile de la Oslo că nu îi oferă un regim de detenţie potrivit. Bărbatul consideră că este supus unui tratament degradant şi inuman, deorece este ţinut în izolare, este perchiziţionat frecvent şi că îi este controlată corespondenţa. Norvegia respinge aceste afirmaţii.

Foto: Agerpres

Judecătorii norvegieni îl vor audia astăzi pe Anders Behring Breivik, criminalul în masă care a ucis 77 de oameni şi a rănit câteva sute la Oslo şi pe inusla Utoya, în anul 2011, după ce acesta a dat în judecată statul, pe care îl acuză că încalcă drepturile omului pentru că îl ţin izolat.

Extremistul de dreapta va compărea în faţa magistraţilor în sala de sport a închisorii, transformată în sală de judecată.

Acesta va fi un moment greu pentru rudele victimelor şi pentru supravieţuitorii atacului său. „Personal, cred că este demn de râs, dar mulţi alţii... grupul de susţinere, nu sunt încântaţi că este din nou în atenţia presei. Acesta este, de fapt, cel mai important lucru pentru noi – faptul că este din nou în lumina reflectoarelor – şi nu ne place asta. Am prefera să fie uitat”, a declarat Dag Andre Anderssen, supravieţuitori al masacrului de pe insula Utoya, potrivit News.ro.

În anul 2011, Breivik a detonat o bombă lângă clădirea Guvernului din Oslo, unde a ucis opt oameni şi a rănit alţi 200. Apoi a mers pe insula Utoya, unde avea loc şcoala de vară a Partidului Laburist, la care luau parte adolescenţi, şi a deschis focul la întâmplare. A ucis 69 de oameni.

El a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pe care îi va petrece în propria sa celulă din penitenciarul Skien, aflat la sud de Oslo. Breivik are acces la computer, dar nu şi la internet, la un televizor şi la o consolă de jocuri. Are chiar şi o sală specială pentru a face mişcare.

Extremistul se plânge, însă, că nu a mai fost vizitat de nimeni de când a murit mama sa şi că nu poate discuta decât cu psihologul său, cu avocatul său şi cu angajaţii închisorii. Avocatul criminalului susţine că acesta a început să aibă probleme psihice din cauza izolării. În plus, Breivik le reproşează autorităţilor faptul că îi citesc corespondenţa.

Pe de altă parte, responsabilii penitenciarului afirmă că numai aşa pot să se asigure că Breivik nu va recruta adepţi.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!