Patruzeci şi doi de europarlamentari din toate grupurile politice din Legislativul de la Bruxelles au solicitat dezbaterea în Parlamentul European a dosarului familiilor despărţite de serviciul de Protecţia Copilului din Norvegia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de biroul eurodeputatului PNL Daniel Buda, cei 42 de semnatari ai acestui demers provin din ţări precum România, Germania, Cipru, Polonia, Cehia, Slovenia, Bulgaria, Malta şi Spania.

Subiectul solicitării este „Suspiciuni întemeiate privind posibile abuzuri din partea serviciului norvegian de Protecție al Copilului - Barnevernet”.

„Măsurile luate de Serviciul norvegian de Protecție a Copilului, Barnevernet, limitează dreptul părinților, cetățeni UE, de a intra în contact cu propriii lor copii, iar ridicarea copiilor în regim de urgenţă creează factori de stres, care riscă să le afecteze ulterior evoluţia. Există informaţii referitoare la cazuri în care Serviciul Barnevernet a luat aceste măsuri, în urma unor constatări bazate pe declarațiile educatorilor și copiilor, fără a confirma faptul că aceste declarații au fost luate în fața unui psiholog, fără a dezvălui procedura în care au fost luate aceste declarații și în lipsa unui avocat sau reprezentant din partea părinților pentru confirmarea respectări procedurilor de audiere a minorilor”, se arată în motivarea solicitării.

În acest context, europarlamentarii au adresat şi Comisiei Europene un set de întrebări pentru a clarifica în ce măsură Bruxelles-ul poate deschide discuţii cu Executivul de la Olso, în condițiile în care Norvegia nu este stat membru UE, dar are încheiate o serie de acorduri cu Uniunea Europeană:

„În situația în care în Norvegia locuiesc peste 150.000 de cetățeni ai UE, reprezentând 3,5 % din totalul populației, persoane integrate social și profesional, care aduc valoare adăugată societății în care trăiesc, acţiunile serviciului Barnevernet riscă să pună sub presiune viaţa multor familii, cetăţeni europeni:

Este în măsură Comisia să solicite clarificări autorităților norvegiene cu privire la procedurile serviciului Barnevernet?

Ia in calcul Comisia posibilitatea de a extinde zona înţelegerilor bilaterale cu statele non UE si asupra protejării drepturilor familiilor in care cel puţin unul dintre membri este cetăţean european?

Ce modalități are Comisia să intervină atunci când constată că aceste proceduri pot crea traumatisme psiho-emoționale minorilor sau părinţilor?

Astfel, în baza Art. 128 din Regulamentul de Procedură, urmează să fie dezbătute şi, în acelaşi timp, să fie identificate mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoţionale minorilor sau părinţilor. Dezbaterea din plenul Parlamentului European va fi programată să aibă loc în aproximativ trei săptămâni, precizează comunicatul europarlamentarului român.

Cine susține solicitarea:

Daniel Buda, Vasilica Viorica Dancilă, Maria Grapini, Siegfried Muresan, Ramona Nicole Manescu , Marian-Jean Marinescu, Theodor Stolojan, Cristian Buşoi, László Tőkés, Traian Ungureanu, Mihai Ţurcanu, Siegfred Mureşan, Adina Vălean, Claudia Tapardel, Norica Nicolai, Mircea Diaconu, Renate Weber, Monica Macovei, Cătălin Ivan, Doru-Claudian Frunzulică, Dan Nica, Claudiu-Ciprian Tănăsescu, Damian Drăghici, Ioan Mircea Paşcu, Sorin Moisa, Emilian Pavel, Victor Boştinaru, Laurenţiu Rebega, Daciana Sârbu, Emil Radev, Michel Boni, Franc Bogovic, Sogor Csaba, Therese Comodini Cachia, Sojdrova Michaela, Vladimir Urutchev, Andrez Novakov, Lefteris Christoforou, Clara E. Aguilera, Marc Tarabella, Hugues Bayet, David McAllister, Tomas Zdechovsky.

Citiți și: 

Scrisoare către Parlamentul Norvegiei
EXCLUSIV Digi 24: Un nou dosar Barnevernet. Românul care din octombrie 2012 și-a văzut fiica doar de două ori
EXCLUSIV Digi24: Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra copiii (I). „Am plecat în secret fără să anunțăm pe nimeni. Conduceam și plângeam”
EXCLUSIV Digi 24. Noi cazuri de români cărora autoritățile norvegiene le-au luat copiii. Astăzi: Familia care a învins Barnevernet, dar care nu şi-a primit copiii nici după un an
Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!