Președintele Franței, Francois Hollande, şi-a asumat poziţia ministrului de interne, Manuel Valls, cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014, din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Elysee.

Francois Hollande / Foto: Mediafax

Actualizare 12.44. Premierul Victor Ponta consideră că nu există o legătură între aderarea României la spaţiul Schengen şi minoritatea romă, arătând că romii se află deja în statele Schengen fără ca România să fie membră a acestui spaţiu.

„Legătura între romi şi Schengen nu există pentru simplul motiv că România nu este acum membră a spaţiului Schengen şi romii sunt acolo. Deci, nu există niciun fel de legătură, nici practică, cu atât mai puţin juridică”, a afirmat, joi, premierul Ponta.

 _______________________________________________________________________

Potrivit site-ului postului radio Europe1, un colaborator apropiat al preşedintelui francez, căruia nu-i precizează identitatea, a declarat că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece condiţiile nu vor fi îndeplinite, informează Mediafax.

Însă poziţia merge dincolo de romi, continuă Europe1, adăugând că în opinia preşedintelui este vorba, înainte de orice, de a ţine cont de dificultăţile cu care se confruntă aleşii. „Le înţeleg”, a spus el, amintând în trecere că există zone fragile ca Seine Saint-Denis sau Grand Lyon, care găzduiesc cele mai importante populaţii de romi.

Este o poziţie care trece dincolo de romi şi pe care François Hollande şi-o asumă, scrie Europe1, adăugând că acesta apreciază că problema care trebuie pusă „este să se afle dacă Franţa are vocaţia să îi primească pe toţi cei care sunt cei mai vulnerabili”.  

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a spus recent, la postul de radio France Inter, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria „nu este pe ordinea de zi". El s-a declarat „mai mult decât rezervat" în legătură cu această posibilitate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!