Cântărețul britanic David Bowie a murit după ce a pierdut lupta cu cancerul. Artistul avea 69 de ani. Fiul acestuia a confirmat decesul pentru BBC. Astăzi, de la 23:00, la Digi Life, urmăriți, in memoriam, documentarul BBC "David Bowie - Five Years".

 

David Bowie a murit înconjurat de familie după o luptă curajoasă, timp de 18 luni, cu cancerul”, a anunțat agentul pe rețele de socializare ale artistului.

January 10 2016 - David Bowie died peacefully today surrounded by his family after a courageous 18 month battle with...

Posted by David Bowie on Sunday, January 10, 2016


Vineri, actorul și cântărețul împlinise 69 de ani și își lansase cel de-al 25-lea album din carieră, „Blackstar”, în care experimentează ritmurile de jazz. În urmă cu trei ani, tot în ziua aniversării sale, își lansase, după ani lungi de tăcere, melodia „Where Are We Now”, pentru ca după două luni să iasă cu un nou album cu accente rock și melodii accesibile, „The Next Day”, care confirma revenirea în mare formă a artistului cu o mie de fețe.

Cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet, David Bowie a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. De asemenea, el a fost actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock 'n' roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventează destul de des stilul de a cânta, Bowie este considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii '70.

David Bowie s-a făcut cunoscut cu albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and The Spiders From Mars, din 1972.

Trei ani mai târziu, single-ul „Fame” s-a bucurat de succes în America, iar în 1976 LP-ul „Station to Station” a ajuns pe locul 3 în topuri.

Printre cele mai cunoscute melodii se numără „Let’s Dance”, un alt hit în topurile americane, „Space Oddity”, „Heroes”, „Changes”, „Under Pressure”, „China Girl”, „Modern Love”, „Rebel, Rebel”, „All the Young Dudes”, „Panic in Detroit”, „Fashion”, „Life on Mars”. 

Într-un sondaj realizat în 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume. Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

David Bowie, pe numele său adevărat David Robert Jones, s-a născut la 8 ianuarie 1947, la Londra, în cartierul Brixton, și s-a impus ca unul dintre artiștii originali din domeniul muzicii și unul dintre cei mai inovatori din glam rock. După un început de carieră ezitant, în care Bowie a făcut spectacol de varietăți și mimă, cântărețul a intrat direct în box office cu „Space Oddity”, în iulie 1969. Trei ani mai târziu, „Ziggy Stardust” marchează momentul de explozie al carierei lui, iar Bowie își anunță bisexualitatea.

În 2004, revista Rolling Stone îl plasa pe locul 39 în Top 100 al celor mai buni artiști din toate timpurile și pe locul 23 pe lista celor mai buni cântăreți din toate timpurile.

Absent de pe scena muzicală din 2004, ultimul turneu al lui David Bowie a fost „Reality Tour” (2003), iar ultima sa prestație pe scenă datează din 2006. Totuși, artistul a continuat să scrie și să compună. 

Citiți și:

David Bowie, artistul vizionar. Reacții la moartea lui
Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!