De meserie, rebel. Cine-i conduce pe separatiștii din estul Ucrainei?

Data publicării:
strelkov

12 iunie 2014. Igor Ivanovici Strelkov, unul dintre liderii rebelilor din estul Ucrainei ține o conferința de presă în care acuză Kievul de uciderea civililor nevinovați din regiunile separatiste. Cinci zile mai târziu, același Strelkov este acuzat că a jucat un rol determinant în doborârea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei cu o rachetă sol-aer de proveniență rusească. Nu doar racheta a venit din Rusia. Strelkov însuși este de acolo, iar trecutul său este unul destul de interesant. Numele său real este Igor Ghirkin. A recunoscut că până anul trecut a fost ofițer al serviciilor secrete ruse FSB. A luptat în ambele războaie din Cecenia. Iar dacă acum este voluntar separatist în Ucraina, în 1992 a fost voluntar separatist în războiul din Transnistria, după care a luptat, tot ca voluntar, de partea sârbilor în războiul din Bosnia. Ba chiar a scris și o carte despre experiențele trăite în Balcani.

Iar Igor Ghirkin nu este singurul cetățean rus care conduce rebelii ucraineni. Despre Igor Bezler s-a spus de asemenea că ar fi fost implicat direct în doborârea avionului malaezian. Este supranimit „Demonul” și este principalul lider al milițiilor separatiste din Donețk și, cu toate că este cetățean rus, a locuit în Ucraina în ultimii 12 ani. Oficialii de la Kiev susțin că în timpul evenimentelor din Crimeea a fost reactivat ca ofițer al serviciului secret militar rus GRU, în care activase până în 2002. Într-o înregistrare publicată în aprilie, Igor Bezler se adresează polițiștilor din zona Horlivka. Se recomandă ca fiind ofițer al armatei ruse.

Iar liderii milițiilor combatante nu sunt singurii care au venit din Rusia. Sunt și lideri politici cu cetățenie rusă, cum ar fi Aleksandr Borodai, liderul autoproclamatei republici separatiste Donețk. A fost acuzat că ar fi ofițer FSB. Însă a respins această supoziție. Interesant e că Borodai a ajuns aproape întâmplător premier al separatiștilor. A locuit toată viața în Moscova și a ajuns să fie implicat în evenimentele din Ucraina după ce a acceptat să ofere consultanță autorităților din Crimeea.

Un caz special este cel al lui Viaceslav Ponomarev. El nu este cetățean rus, ci ucrainean și, timp de trei luni, a fost primarul autoproclamat al orașului Slaviansk pe care practic l-a cucerit cu ajutorul vastei sale experiențe militare. A luptat pentru armata sovietică în timpul războiului din Afganistan. Și tot în armata sovietică a fost ofițer special al Flotei Arctice. Așadar, în rândul separatiștilor, cei ce nu sunt cetățeni ruși sunt nostalgici ai vremurilor de dinaintea prăbușirii URSS.

Luna trecută, liderii ruși ai rebelilor ucraineni s-au întors împotriva lui Ponomarev și l-au arestat pe motiv că acțiunile sale sunt mult prea violente. Și se întorc încetul cu încetul și împotriva lui Aleksandr Hodakovski, un alt lider separatist cu cetățenie ucraineană. Dezertor al trupelor speciale din Ucraina, Hodakovski a recunoscut zilele trecute că rebelii au rachete sol-aer de tipul celei care a doborât avionul Malaysia Airlines. A fost contrazis imediat de către liderii de origine rusă ai rebelilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri