Franţa speră că Rusia va scăpa în curând de povara sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Aflat în vizită oficială la Moscova, ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a declarat că Parisul are ca obiectiv anularea „la vară” a măsurilor adoptate încă din 2014 şi prelungite luna trecută.

Embed:

Condiţia ar fi respectarea procesului de pace din estul Ucrainei.

Suntem înscriși într-un proces, cel de la Minsk, care articulează relațiile dintre Rusia și Uniunea Europeană, între altele. Dar există relații care au început cu mult înainte, care trebuie să continue, pentru că obiectivul acestui proces este revenirea la normalitate. Iar obiectivul pe care noi îl împărtășim tuturor este de putea ridica la vară sancțiunile, pe temeiul că procesul va fi fost respectat”, a spus Emmanuel Macron.

Oficialul a făcut declaraţiile la un forum al oamenilor de afaceri francezi din Rusia, iar vizita sa la Moscova este intrepretată de analişti ca o revitalizare a relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Ca și Statele Unite, Uniunea Europeană a introdus sancțiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei, mai întâi pentru anexarea Crimeei, în martie 2014, apoi pentru presupusa implicare în conflictul separatiștilor proruși din estul Ucrainei. Aceste din urmă măsuri, care vizează sectorul bancar, petrolier și de apărare, au fost prelungite la sfârșitul lunii decembrie pentru șase luni.

Ca răspuns, Rusia aplică un embargo asupra majorității produselor agroalimentare europene, ceea ce îi afectează serios pe agricultorii francezi.

Premierul francez Manuel Valls a menționat pentru prima dată în noiembrie perspectiva ridicării sancțiunilor, fără a preciza un calendar.

La Formul economic de la Davos, și secretarul american de stat, John Kerry, a estimat, vineri, că sancțiunile ar putea fi ridicate „în următoarele luni”, dacă Moscova aplică integral acordul de la Minsk.

Reluarea contactelor economice între Paris și Moscova intervine pe fondul apropierii diplomatice care s-a realizat odată cu lupta comună împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. După atentatele de la Paris, președintele Francois Hollande a fost la Moscova și s-a întâlnit cu Vladimir Putin.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!