Furtuna se extinde în nord-vestul Europei. Bilanțul, cel puţin 13 morţi și sute de mii de locuinţe fără curent

Data publicării:
copac furtuna

În Marea Nordului, rafalele au atins viteza record de aproape 200 de kilometri pe oră, iar pe continent, vântul a suflat cu 130 de kilometri pe oră. Oamenii care s-au încumetat să iasă pe străzi au fost pur şi simplu luaţi pe sus.

Cinci oameni au murit în Germania, patru în Marea Britanie şi câte unul în Danemarca şi Olanda. Majoritatea au fost striviţi de copacii rupţi, care au căzut peste case şi maşini.

„Am alergat spre uşa din faţă, dar era blocată de un copac. Am reuşit să ies, m-am dus la vecini, şi mi-am dat seama că m-am mişcat repede, pentru că arborele s-a prăbuşit cu totul”, a spus unul dintre britanicii afectați de furtună.

În Anglia, un arbore care a căzut peste o casă şi a provocat explozia unei conducte de gaze. Doi oameni au murit. Explozia a fost atât de puternică, încât ţiglele de pe acoperişul casei au fost împrăştiate pe o rază de 30-40 de metri. Fragmente din acoperiş au ajuns într-un copac de pe partea opusă a străzii.

Şi în Olanda, zeci de copaci au fost scoşi din rădăcini şi s-au prăbuşit peste case şi maşini.

Nici Danemarca nu a scăpat de urgie. Forţa vântului a pus la pământ mai mulţi copaci, iar o schelă s-a prăbuşit. Furtuna a lovit şi nord-vestul Franţei; rafalele de vântul de peste 100 de kilometri pe oră au făcut ravagii în Bretania şi Normandia, unde zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri