GAFĂ. Steagul Germaniei, prezentat greșit într-un pliant editat de Departamentul de Stat al SUA

Data publicării:
icon-1

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Culorile steagului Germaniei sunt inversate – roșu, negru și galben – când corect ar fi negru, roșu și galben.

Gafa apare într-un pliant cu antetul Casei Albe, destinat jurnaliștilor, și a fost semnalată de un jurnalist german.

Președintele american Barack Obama a ajuns ieri în Germania, unde a participat alături de cancelarul german Angela Merkel la deschiderea Târgului de tehnologie de la Hanovra, cel mai mare de acest fel din lume.

Barack Obama şi Angela Merkel se vor întâlni astăzi și cu preşedintele Franţei şi cu premierii Marii Britanii şi Italiei. Cei cinci lideri vor încerca să găsească soluţii la o serie de probleme internaţionale, printre care pericolul reprezentat de gruparea teroristă Stat Islamic.

Citiți și Gafă a Ministerului de Externe. Bogdan Aurescu i-a oferit lui F. W. Steinmeier o broşură cu harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri