Guvernul Bulgariei va insista, mâine, ca UE şi Rusia să continue proiectul South Stream

Data publicării:
harta southstream-1

Boiko Borisov a afirmat luni, în Parlamentul de la Sofia, că este bine pentru Bulgaria ca South Stream să tranziteze ţara, informează Mediafax, care citează presa bulgară

Premierul a precizat că la reuniunea de marţi vor participa vicepremierul însărcinat cu absorbţia fondurilor europene şi politică economică, Tomislav Doncev, şi ministrul Energiei, Temenuzha Petkova.

Boiko Borisov a adăugat că cei doi miniştri vor susţine propunerea ca gazoductul să fie construit în conformitate cu legislaţia europeană.

Totodată, premierul bulgar a subliniat că taxele şi comisioanele vor fi mult mai profitabile pentru Bulgaria decât tranzitul în sine al gazelor, respingând estimările de săptămâna trecută ale preşedintelui rus Vladimir Putin, conform cărora statul bulgar va pierde anual venituri de 400 de milioane de euro din nepermiterea construcţiei South Stream pe teritoriul ţării.

Mai mulţi oficiali ruşi au declarat că proiectul South Stream a fost închis, dar UE va avea o poziţie oficială numai după şedinţa de marţi a Consiliului pentru transport, telecomunicaţii şi energie.

Pe de altă parte, gigantul rus Gazprom a anunţat luni înfiinţarea unei noi companii, denumită Gazprom-Russkaya, care se va ocupa de construcţia gazoductului ce va lega Rusia de Turcia, conductă menită să înlocuiască proiectul South Stream, la care autorităţile de la Moscova au renunţat la începutul lunii.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, săptămâna trecută, că Rusia nu poate continua realizarea proiectului de gazoduct ruso-italian South Stream din cauza obiecţiilor Comisiei Europene.

În locul South Stream, Rusia se va orienta spre livrarea de gaz către Turcia, prin intermediul unei alte conducte care traversează Marea Neagră, a adăugat el.

Noul gazoduct va avea o capacitate anuală de transport de 63 de miliarde de metri cubi. Aproximativ 14 miliarde de metri cubi de gaz vor fi livrate Turciei, restul cantităţii urmând să fie furnizată altor ţări europene.

Potrivit directorului general al Gazprom, Aleksei Miller, rolul Ucrainei ca ţară de tranzit pentru gazele ruseşti "va fi redus la zero", spre beneficiul Turciei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...