UPDATE Șase persoane au fost ucise într-un atac la Slaviansk, în estul Ucrainei

Data publicării:
Blindate APC la Kramatorsk Ucraina - AFP Mediafax Foto-ANATOLIY STEPANOV-1

Atacul a avut loc în apropierea unui baraj instalat de către militanţi proruşi în satul Bilbasivka, la câţiva kilometri vest de Slaviansk, un oraş aflat în întregime sub controlul proruşilor, a precizat Viaceslav Ponomarev.

„Patru maşini au venit în apropiere de barajul nostru, către ora (locală) 1.00 (1.00, ora României). Am vrut să-i controlăm. Atunci au deschis focul asupra noastră, cu arme automate”, a declarat pentru AFP un militant prorus.

„Erau aproximativ 20 de atacatori. Rapid au sosit întăriri la barajul nostru, iar atacatorii au plecat. Nu ştiu dacă în rândul lor sunt morţi. Dacă sunt, i-au luat cu ei”, a adăugat el, anunţând trei morţi şi patru răniţi în rândul militanţilor proruşi, informează Mediafax.

La Slaviansk, primăria, poliţia şi sediul local al serviciilor secrete se află sub controlul unor militanţi proruşi. Ei sunt susţinuţi de către persoane înarmate prezentate ca fiind „grupuri de autoapărare”, dar pe care Kievul şi occidentalii le acuză că sunt trupe de elită ale serviciilor speciale din cadrul armatei ruse.

Guvernul proeuropean de la Kiev a lansat săptămâna trecută o operaţiune menită să dezarmeze militanţii proruşi şi să elibereze clădirile pe care aceştia le ocupă.

Este vorba despre primele persoane ucise în Ucraina în confruntări între forţe loiale Kievului şi militanţi proruşi de la atacul comis joi asupra unei cazărmi ucrainene de către persoane necunoscute la Mariupol (sud).

Indignare și dezgust în rândul autorităților ucrainene și occidentale 

Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk şi-a exprimat indignarea, după ce în estul Ucrainei au fost distribuite manifeste antisemite ordonând evreilor să se înregistreze ca evrei, şi a cerut ca „aceşti nemernici” să dea socoteală în justiţie, relatează AFP, citat de Mediafax.

Membri ai comunităţii evreieşti din oraşul Doneţk (est), care se confruntă cu o insurecţie prorusă, s-au declarat vineri tulburaţi de distribuirea unor manifeste antisemite care le ordonă evreilor să se înregistreze ca evrei la autorităţile separatiste autoproclamate din regiune, în caz contrar fiind ameninţaţi cu deportarea sau confiscarea bunurilor.

Incidentul s-a produs marţi, în apropiere de sinagoga din Doneţk, din care ieşeau aproximativ 20 de credincioşi care sărbătoreau a doua zi de Pessah, Paştele evreiesc.

Trei bărbaţi cu faţa acoperită de măşti au distribuit, atunci, manifestele, care purtau însemnele „republicii Doneţk” şi steagul rusesc.

Incidentul, relatat de presa israeliană şi americană, a provocat un scandal, iar secretarul de Stat american John Kerry şi-a exprimat joi indignarea într-o conferinţă de presă, la Geneva, la finalul unei reuniuni cu omologii săi de la Kiev, Moscova şi UE menite să conducă la o diminuare a tensiunilor din Ucraina.

„Nu este doar intolerabil, este grotesc. Este dincolo de inacceptabil”, a declarat Kerry.

Preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat „dezgustul” în legătură cu aceste fapte.

Iaţeniuk a mai declarat că „preşedintele Putin visează să restaureze Uniunea Sovietică. Iar pe zi ce trece merge tot mai departe şi nu se ştie destinaţia finală”.

Washingtonul, Kievul şi numeroase state europene îl acuză pe Putin că se află în spatele insurecţiei care afectează Ucraina, trimiţând forţe speciale, pe a căror prezenţă acesta o neagă.

Kremlinul a confirmat vineri pentru prima dată că a mobilizat trupe la frontiera cu Ucraina „din cauza situaţiei” din această fostă republică sovietică vecină. Această declaraţie a apărut ca un semnal de alarmă adresat occidentalilor, avertizând că situaţia ar putea să degenereze rapid în cazul adoptării unor noi sancţiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri