Spațiul aerian al Ucrainei, închis pentru avioanele militare. NATO: Operațiunile ruse, „o amenințare pentru pacea și securitatea Europei” 

Data publicării:
Crimeea Ucraina oameni inarmati-AFP Mediafax Foto-VIKTOR DRACHEV

 

Actualizare 14.44. Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene citate de CNN.

Militarii ruşi le cer celor ucraineni să se predea fără a opune rezistenţă, potrivit acestor surse, relatează Mediafax.

 ______________

Actualizare 14.02. Alianţa Nord-Atlantică a cerut Rusiei să înceteze activităţile militare în Ucraina, avertizând că operaţiunile ruse reprezintă „o ameninţare pentru pacea şi securitatea Europei”, potrivit Mediafax.

_______________

Actualizare 13.45. Ucraina se află pe marginea prăpastiei în urma declaraţiei de război din partea Rusiei, a declarat în urmă cu scurt timp premierul de la Kiev, Arseni Iaţeniuk. Acesta a cerut ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii ţării.

De altfel, Ucraina se pregăteşte pentru un eventual conflict armat cu Rusia, iar toţi militarii în rezervă au fost chemaţi la bazele din care fac parte. În plus, armata ucraineană a fost mobilizată în toată ţara, iar spațiul aerian a fost închis pentru avioanele non-civile.

______________

Actualizare 12:00: În urmă cu scurt timp, şeful securităţii de la Kiev a anunţat că toţi militarii în rezervă sunt chemaţi la bazele din care fac parte. În acest timp, tensiunile sunt în continuă creştere în republica autonomă, unde potrivit unor surse, un convoi şi comandouri ruseşti au încercuit o baza militară ucraineană aflată la 25 de kilometri de capitala Crimeei, Simferopol.


Consiliul ucrainean pentru Securitatea Naţională a decis plasarea armatei în stare de alertă şi mobilizarea trupelor, afirmă preşedintele instituţiei, Andrei Parubi.

Preşedintele Vladimir Putin i-a transmis omologului său american, Barack Obama, că Rusia îşi rezervă dreptul de a „proteja interesele sale şi populaţia rusofonă” în caz de violenţe în estul Ucrainei şi în Crimeea.

Două nave militare ruse dotate cu echipamente antisubmarin sunt staţionate în largul Peninsulei Crimeea, afirmă surse militare ucrainene, explicând că prezenţa navelor încalcă acordul privind Flota rusă de la Marea Neagră, informează Mediafax.

Flota rusă de la Marea Neagră este staţionată în portul ucrainean Sevastopol, dar nu se ştie dacă navele observate aparţin acestei flote.

Aproximativ 15.000 de militari ruşi sunt în prezent în Peninsula Crimeea, susţine un reprezentant al misiunii Ucrainei la Naţiunile Unite, fără a oferi detalii despre modul în care serviciile ucrainene au ajuns la această cifră, relatează CNN.

Nu se ştie dacă cei 15.000 de militari sunt de la bazele ruse din Crimeea. Sâmbătă, Ministerul ucrainean al Apărării afirma că în Crimeea erau 6.000 de militari ruşi.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...