Presa despre excluderea lui Silvio Berlusconi: „A fost umilit, dar va continua să facă politică”

Data publicării:
silvio berlusconi sursa foto digi24 1

„Cavalerul decăzut", „Ziua cea mai lungă", „Sfîrşitul unei ere" sunt câteva dintre titlurile articolelor apărute în presa italiană, care a urmărit pas cu pas desfăşurarea votului din Senat. Comentatorii sunt de părere că finalul carierei parlamentare tumultuoase a lui Silvio Berlusconi poate fi un moment de introspecţie pentru societatea italiană.

„Nu vom ieşi din această perioadă ilegală şi imorală decât dacă, atunci când privim în oglindă, ne vedem pe noi înşine în spatele monstrului”, scrie repubblica.it, în timp ce  New York Times constată: După ce a urzit luni întregi amânări procedurale şi a recurs la melodramă politică, în speranţa de a se salva, Silvio Berlusconi nu a putut ocoli inevitabilul: Senatul Italiei l-a lăsat fără imunitate parlamentară. O excludere dramatică şi umilitoare, care va fi urmată de alte probleme”.

„Ciao, Ciao, Silvio Berlusconi!", titrează tabloidul german Bild, în vreme ce The Economist spune simplu: „Exclus". Publicaţia atrage atenţia că povestea lui Silvio Berlusconi, care i-a fascinat pe italieni vreme de două decenii, nu a ajuns totuşi la epilog. Opinia este împărtăşită şi de cotidianul spaniol El Pais, pentru care fostul premier italian este asemeni unei păsări Phoenix, ce renaşte din propria-i cenuşă.

„Idolatrizat de unii şi urât de alţii, fostul prim-ministru italian nu se predă şi promite să continue lupta în viaţa publică italiană, în ciuda ultimei şi celei mai dure lovituri, aceea de a fi exclus din Parlament”, potrivit El Mundo.

Aventura politică a lui Berlusconi va continua, subliniază şi BBC: „Show-ul Berlusconi este departe de a se fi încheiat. Din afara Parlamentului, va continua să infuzeze energie în rândurile partidului său, care se bucură de un sprijin electoral considerabil. Are resurse financiare uriaşe pentru a-şi alimenta ambiţiile politice. Are un imperiu media care îi transmite mesajul în nenumărate cămine italiene. De aceea, chiar dacă a fost exclus din Parlament în cel mai umilitor mod posibil, Silvio Berlusconi va influenţa şi pe mai departe viaţa politică din Italia”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri