Presa rusă: Republica Moldova ar plănui o operațiune militară în Transnistria, cu sprijinul României

Data publicării:
militari

Scenariul prezentat de presa rusă se bazează în întregime pe decizia Ucrainei de a denunţa un acord pe care îl avea cu Moscova, prin care Federaţia Rusă putea transporta muniţie şi echipamente militare pe teritoriul Ucrainei, via Transnistria.

În opinia presei de la Mosocova, acesta este un semn clar prin care Kievul, Bucurestiul şi Chişinăul au complotat pentru a izola autoproclamata republică separatistă, dar şi pe militarii ruşi care staţionează acolo de mai bine de 20 de ani şi nu mai au acum pe unde să se întoarcă acasă.

„În Transnistria, o fâşie îngustă de-a lungul Nistrului, pacea este asigurată de misiunea de pacificatori ruşi, care au legătura cu Rusia doar prin teritoriul Ucrainei sau al Moldovei. Dar Kievul a decis să denunţe acordul semnat cu Moscova, privind tranzitarea muniţiilor şi echipamentelor militare ruse. Rămânând fără aprovizionare, ucrainenii sunt siguri că ruşii vor pleca. Tranzitul prin Republica Moldova nu este o opţiune. Chişinăul va fi bucuros dacă transnistrenii încăpăţânaţi vor rămâne singuri”, potrivit presei ruse, citate de deschide.md.

Realizatorul emisiunii merge mai departe. Si spune că Republica Moldova ar fi fost pregătită de Vest să atace Transnistria şi că forţele militare ale Chişinăului au fost trecute în subordinea „sediului central" din România.

Teoria jurnaliştilor ruşi nu se opreşte aici. Ei spun că Transnistria este doar o mică parte din dorinţele expansioniste ale României: „Autorităţile ucrainene, alungând Rusia din Transnistria, provoacă un nou război, deja cu participarea NATO, pe teritoriul ţării vecine, iar după ce România va acapara Transnistria, va trece la Basarabia ucraineană”.

Scenariul prezentat de presa rusă vine în contextul unor declaraţii tot mai dure ale liderilor separatişri de la Tiraspol. Evgheni Şevciuk, consideră că în prezent regiunea se confruntă cu cele mai serioase provocări din ultimii 20 de ani, după conflictul armat din 1992.

În plus, autorităţile comuniste de la Tiraspol, susţin că apropierea Republicii Moldova de NATO şi amplasarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul României reprezintă ameninţări serioase la adresa echilibrului geopolitic din regiune.

(Andrei Țărnea – director executiv al Institutului Aspen România)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri