Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci se transformă într-un joc al puterii cu sume de bani cu zece zerouri. Rusia s-a înhămat la cheltuieli uriaşe - 50 de miliarde de dolari -, ca să facă din Soci o staţiune care să atragă turişti de peste tot din lume. Este un pariu riscant însă: investiţiile grandomane de acum nu sunt susţinute şi de un plan de atragere de investiţii în viitor. Lipsa de viziune ar putea ruina întreaga zonă, dar mai ales pe oligarhii care s-au împrumutat ca să susţină ambiţia preşedintelui rus Vladimir Putin. Investiţiile de la Soci sunt de fapt o taxă pe care ei le-o plătesc Kremlinului ca să-şi continue afacerile de tip monopol, numai că oligarhii strigă acum că birul este prea mare.

Soci este o afacere uriaşă, dar încă nu este clar pentru cine va fi câştigătoare. Pentru preşedintele rus Vladimir Putin este un pariu personal că reuşeşte să îşi impună orgoliul. Kremlinul a cerut celor mai mari companii din ţară să finanţeze construcţia parcului olimpic de la Soci, staţiune din vestul Rusiei cu ieşire la Marea Neagră, peste care s-a cam aşezat praful în epoca post-comunistă.

În joc este pusă însăşi imaginea Rusiei de forţă a lumii, aşa că Putin s-a dat peste cap ca totul să se facă în cel mai mare stil. S-au construit hoteluri şi blocuri, pârtiile au fost dotate cu echipament modern, iar guvernul a plătit pentru reţeaua de electricitate şi pentru calea ferată. Problema este că Putin a forţat mâna miliardarilor pentru a construi parcul olimpic pentru ca, în schimb, să le lase cale liberă să-şi conducă afacerile de monopol. Pentru asta, banca de stat VEB a dat împrumuturi de peste 7 miliarde de dolari către companiile care construiesc parcul olimpic. Printre ei se numără nume grele ca Alexei Miller, şeful producătorului de gaze Gazprom, Oleg Deripaska, directorul producătorului de aluminiu Rusal, sau German Gref, bancherul numărul 1 al Rusiei.

Basic Element, compania lui Deripaska, a făcut una dintre cele mai mari investiţii private la Soci. Are proiecte în valoare de 3,4 miliarde de dolari, iar 1 miliard de dolari înseamnă creditul luat de la VEB.

Mogulii spun însă că au nevoie de ajutorul statului pentru a-şi recupera cheltuielile. Ei cer de la Kremlin scutiri de taxe şi subvenţii ca să îşi plătească împrumuturile făcute pentru investiţia de la Soci, un proiect de 48 de miliarde de dolari, estimat iniţial la 12 miliarde de dolari.

Kremlinul a găsit şi explicaţia pentru care cheltuielile au explodat: managementul proiectului a fost de vină. În februarie, Putin l-a demis pe vicepreşedintele Comitetului Olimpic din Rusia, Ahmed Bilalov, pe care l-a criticat pentru că ar fi depăşit costurile. Bilalov a fugit mai apoi în Germania, unde a descoperit că a fost intoxicat cu mercur. Acum, Kremlinul spune că nu poate să găsească miliarde de ruble pe care Billalov le-ar fi cheltuit pe proiectul de la Soci.

Alte voci spun că 30 de miliarde de dolari ar fi suma care s-ar fi scurs prin găurile corupţiei.

Pentru oligarhii finanţatori, problema este extrem de serioasă. Unii dintre ei vor începe să plătească rate la împrumuturile luate chiar de anul viitor, iar dacă Soci nu va reuşi să atragă turişti şi să genereze veniturile asteptate, atunci întreaga zonă ar putea ajunge la sapă de lemn. Investiţiile făcute sunt uriaşe, dar nu există şi un plan pentru atragerea altora pe viitor.

Reacţia Kremlinului în faţa acestui scenariu a fost cât se poate de clară. Dacă investitorii de la Soci vor intra în incapacitate de plată, atunci îşi vor pierde activele, care vor fi mai apoi vândute la licitaţie. Problema se va răsfrânge atunci asupra VEB, banca de stat care a dat credite pentru lucrările de la Soci. Se va trezi cu un portofoliu de active pe care cu greu va reuşi să le valorifice.

Jocurile de la Soci seamănă aşadar tot mai mult cu un joc de ruletă pentru Rusia lui Putin, iar miza este uriaşă: Soci este singura investiţie masivă în infrastructura ţării de la căderea Uniunii Sovietice, în 1991.

Business Club

 



Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!