Summit extraordinar la Bruxelles. Grecia ar putea primi fonduri de urgență în valoare de 18 miliarde de euro

Data publicării:
vulturul tsipras si angelica - getty 1

Piaţa Syntagma din faţa Parlamentul Greciei a fost din nou plină de oameni duminică. Politicieni, sindicalişti, susţinători ai partidului de guvernământ Syriza şi alţi simpatizanţi ai stângii, toţi au avut acelaşi mesaj: guvernul trebuie să-şi respecte promisiunile electorale şi să nu facă niciun compromis.

Cetăţenii au decis să schimbe politicile, pe 25 ianuarie. Cei care vor să le spună cetăţenilor că alegerile nu contează fac un deserviciu Europei şi democraţiei”, a declarat Zoe Konstantopoulou, preşedintele Parlamentului grec.

În schimb, guvernul de la Atena pare optimist că va ajunge la un acord care să salveze Grecia de la colaps. Pe ultima sută de metri, premierul Alexis Tsipras a prezentat la şedinţa de guvern un nou set de propuneri pe care le va înainta partenerilor europeni, la summitul decisiv de la Bruxelles. I-a sunat apoi pe preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a le prezenta noile reforme elaborate de Atena, care sunt deocamdate ţinute secrete de ochii presei şi ai opiniei publice.

Încrezător este şi ministrul grec de Finanţe, Yannis Varoufakis, deşi, înainte de a pleca spre Bruxelles, a evitat, pe cât posibil, să răspundă la întrebările jurnaliştilor. „Ne îndreptăm către o înţelegere”, a spus acesta.

Oficialii europeni sunt rezervaţi. „Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Ceea ce spun este că suntem într-un moment crucial. Fiecare secundă contează pentru a se ajunge la o decizie în urma acestor discuţii cu membrii Zonei Euro. Sper la asta. Pentru o nouă şansă. Este deja destul de grav. Cunoaşteţi data scadentă, este 30 iunie”, a spus președintele francez, Francois Hollande.

Sperăm ca Grecia să rămână în zona euro, atât pentru Grecia, cât şi pentru binele eurozonei şi al Europei. Pentru binele comunităţii. Spre asta tindem. Nu o facem pentru că ne temem pentru noi înşine, o facem pentru că acesta este cel mai bun lucru”, a declarat premierul italian, Matteo Renzi.

În cazul în care Grecia nu va ajunge la un acord cu creditorii, statul elen riscă să intre în incapacitate de plată pe 30 iunie, atunci când are de plătit o rată de 1,5 miliarde de euro către FMI.

Soarta Greciei îngrijorează şi alţi cetăţeni europeni. La Bruxelles, înaintea summitului crucial de azi, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de politicile promovate de FMI şi în semn de solidaritate cu poporul grec.

Mitingul de la Bruxelles este doar ultimul dintr-o serie de manifestaţii de solidaritate cu poporul grec care au avut loc, în ultimele două zile, în mai multe oraşe europene. Mii de oameni au ieşit în stradă la Paris, Londra şi chiar la Berlin pentru a spune stop austerităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri