Yildirim: 232 de persoane au fost ucise în puciul eşuat. Turcia poate elimina mai multe ameninţări simultan

Data publicării:
turcia oameni

Bilanţul a ajuns a „208 martiri”, a declarat premierul, referindu-se la susţinătorii regimului şi 24 de pucişti.

Cu o voce răguşită şi lacrimi în ochi, Yildirim a repetat întrebarea pe care i-a pus-o nepotul său: „De ce omoară oameni?”.

Guvernul şi oficiali militari au anunţat anterior 104 morţi în tabăra antiguvernamentală.

Premierul nu a explicat această discrepanţă.

El a precizat însă că în rândul victimelor care au susţinut Guvernul se află 145 de civili, 60 de ofiţeri de poliţie şi trei militari.

Yildirim a mai declarat că 50 de susţinători ai puciului şi 1.491 de susţinători ai Guvernului au fost răniţi în confruntări.

El a precizat că începând de vineri noaptea au fost arestate 7.543 de persoane, dintre care 6.030 sunt militari.

La finalul şedinţei Guvernului, premierul a declarat pentru presă că Turcia este „suficient de puternică să elimine ameninţări multiple în acelaşi timp”. „Turcia este o ţară mare, cu 100 de ani de experienţă”, a spus el.

Puciul eşuat nu are un impact economic important, a mai declarat şeful Guvernului.

„Băncile, bursele noastre merg. Banca noastră centrală îşi îndeplineşte misiunea. Orice schimbări ale indicilor economici sunt normale şi nu diferă de fluctuaţiile înregistrate în zile normale”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri