E ţara în care întâlneşti moartea la tot pasul, vine de mână cu războiul şi cu foametea. De cinci ani încoace, peste patru milioane de sirieni sunt prinşi ca-ntr-o menghină în zone pe care combatanţii le-au rupt complet de restul lumii. 400.000 dintre ei au devenit umbre vii. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoţional.

Embed:

 

Astăzi, guvernul de la Damasc a fost de acord să lase un convoi umanitar să ajungă într-un astfel de oraş, unde localnicii nu au mai primit hrană sau medicamente de aproape patru luni.

Pentru mulţi dintre ei, în special pentru copii, supravieţuirea nu mai este o chestiune de săptămâni sau de zile, ci de ore.

Siria se află în al cincilea an de război civil şi primul de foamete. Aceşti copii subnutriţi trăiesc în oraşul Madaya, la graniţa cu Libanul, aflat de şase luni sub controlul rebelilor sirieni. Două luni mai târziu, regimul de la Damasc a încetat să mai trimită alimente în zonă.

Familiile supravieţuiesc cum pot. Şi e deja un lucru aproape imposibi. O femeie îşi hrăneşte fetiţa de un an şi jumătate cu un amestec de apă şi gem de fructe. Este un caz fericit.

În spitale, copiii sunt ţinuţi în viaţă cu medicamente şi perfuzii cu zahăr şi sare. Într-un oraş unde un kilogram de orez a ajuns să coste şi 200 de euro, oamenii trăiesc cu fierturi din frunze şi rădăcini scoase din pământ cu mâinile goale.

Dibeh Fakhr, reprezentant al Crucii Roşii: „Am constatat o lipsă acută de produse de bază precum alimente, apă şi medicamente. Noi nu am mai reuşit să ajungem la Madaya sau alte zone din luna octombrie 2015. Situaţia este într-adevăr îngrozitoare, iar noi suntem extrem de îngrijoraţi.”

Foametea a transformat oamenii în siluete fantomatice.

„Nu avem hrană, nu avem apă şi nici curent electric. Vă rugăm, oameni buni, salvaţi-ne! Suntem pe moarte”, spune un bărbat sirian.

Prin astfel de chinuri trec şi locuitorii din oraşele Foua şi Kefraya, aflate tot sub asediul rebelilor. Experţii spun că înfometarea civililor este doar o altă armă folosită în războiul din Siria.


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!