Cele mai puternice reacţii după execuţia clericului şiit de către Arabia Saudită au venit din Iran. Cele două ţări sunt rivale istorice în regiune. Una e şiită, alta e sunnită - o diferenţă peste care nu se trece în lumea musulmană. Iar dacă Arabia Saudită este cel mai puternic aliat al Statelor Unite în regiune, Iranul este unul dintre inamicii SUA.

 

Decizia casei regale saudite de a executa un cleric şiit, împreună cu alte 46 de persoane acuzate de terorism, amplifică tensiunile dintre doi rivali tradiţionali: Arabia Saudită şi Iran.

Geografic, cele două ţări sunt foarte apropiate. Din toate celelalte puncte de vedere, însă, nici nu ar putea fi mai departe una de cealaltă. Ca mai toate rivalităţile din Orientul Mijlociu şi Golful Persic, în care taberele se împart în şiiţi şi sunniţi, acest război rece care poate oricând să degenereze într-o confruntare militară deschisă are la rădăcină diferențe religioase.

Atât Arabia Saudită, cât şi Iranul sunt musulmane. Dar Arabia Saudită e în proporţie de 90% sunnită, în vreme ce Iranul este 90% şiit. Peste acest conflict imposibil de conciliat, se suprapun toate celelalte motive de tensiune între cele două ţări. Ambele ţări aspiră de decenii la statutul de lider regional. Ambele sunt mari producători de petrol. Arabia Saudită este monarhie, Iranul consideră că monarhia contravine preceptelor islamice. Şi mai există o problemă extrem de mare: relaţia cu Occidentul. Dacă Arabia Saudită este aliat tradiţional al Statelor Unite şi al Vestului în general, Iranul este, de la fondarea republicii islamice, anti-Occident.

Această poziţionare a făcut ca cele două ţări să aibă numeroase confruntări militare indirecte, aşa cum se întâmplă acum în Siria şi Yemen.

Dar lucrurile nu au stat mereu aşa. Iată un schimb de scrisori care avea loc cu doar 60 de ani în urmă, înainte de Revoluţia iraniană, Şahul Iranului îi dădea sfaturi regelui Arabiei Saudite.

"Te rog, fratele meu, modernizează. Deschide-ţi ţara. Fă şcolile mixte, pentru femei şi bărbaţi. Lasă femeile să poarte fuste mini. Fă discoteci. Fii modern. Altfel, nu pot să îţi garantez că vei rămâne pe tron."

sursa: New York Times

Replica din Arabia Saudită a fost cât se poate de directă.

"Maiestate, apreciez sfaturile primite. Dar, dă-mi voie să îţi amintesc că nu eşti şahul Franţei. Nu eşti la Élysée. Eşti în Iran. Populaţia ta este în proporţie de 90% musulmană. Te rog să nu uiţi asta."

sursa: New York Times

Istoria avea să îi dea dreptate liderului saudit. În cele din urmă, şahul a fost alungat, iar Iranul care s-a născut în revoluţia din 1979 avea să vadă cu alţi ochi Arabia Saudită şi să complice şi mai mult cea mai tensionată regiune a lumii.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!