Bashar al-Assad este decis să zdrobească rebeliunea din Siria

Data publicării:
bashar al assad presedintele Siriei mfax

Liderul de la Damasc a vorbit în timpul uneia dintre rarele sale apariţii în public, cu ocazia unei cine de Ramadan, în faţa a numeroşi clerici, miniştri şi alte personalităţi siriene.

"Orice mijloc este justificat pentru ieşirea dintr-o criză naţională care distruge ţara," a spus Bashar al Assad.

În ultimele săptămâni, forţele guvernamentale au înregistrat două victorii importante în faţa rebelilor, consideraţi terorişti de regimul de la Damasc. Luptele continuă, în mai multe zone din vestul, nordul şi estul ţării.

"Dacă reuşim în acest război şi există o contribuţie mai mare în alte privinţe, aş spune că în câteva luni Siria va putea pune capăt crizei şi va învinge terorismul," declară președintele Siriei.

Bashar al-Assad a criticat, de asemenea, opoziţia despre care a spus că serveşte interesele altor ţări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri