Statele Unite şi Taiwanul acuză Beijingul că a amplasat rachete sol-aer pe o insulă din Marea Chinei de Sud, disputată de mai multe state din regiune.

Embed:

China susţine însă că e vorba doar de invenţii ale presei americane. Tensiunile au izbucnit chiar în timp ce, în Statele Unite, s-a încheiat o reuniune a ţărilor din Asia de Sud-Est, unde disputa privind insulele din Marea Chinei de Sud a fost principala temă de dezbatere.

Oficiali militari taiwanezi şi americani susţin că Beijingul a plasat două baterii antiaeriene în arhipelagul Paracel din Marea Chinei de Sud, în prima jumătate a acestei luni. Postul american CNN a prezentat imagini din satelit care ar demonstra acest lucru, dar partea chineză a negat ferm acuzaţiile.

SUA ar trebui să vorbească şi să acţioneze cu mai multă precauţie în privinţa acestei chestiuni, ar trebui să vină în sprijinul ţărilor interesate, pentru a rezolva disputele prin negocieri paşnice şi nu să se folosească de prilej pentru a adânci disputa privind Marea Chinei de Sud”, declara Hong Lei, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Ţările din regiune, dar şi Japonia văd în plasarea acestor baterii antiaeriene o extindere tot mai mare a influenţei Beijingului în Marea Chinei de Sud.

Este o îngrijorare comună a comunităţii internaţionale faptul că China încearcă să schimbe situaţia şi să crească tensiunile în Marea Chinei de Sud prin reclamarea extensivă şi rapidă de teritorii, construind baze în regiune şi utilizându-le în scopuri militare”, spune Yoshihide Suga, reprezentant al Guvernului Japoniei.

Pretenţiile Beijingului se întind până la marginile Mării Chinei de Sud, lucru considerat inacceptabil de vecini.

„China s-a lansat în proiecte incredibile de inginerie în această regiune. Să aruncăm o privire la Crucea de Foc, care, practic, nici măcar nu a fost o insulă, ci un recif. Iată câteva imagini. Aşa arăta înainte, iar acum iată ce s-a întâmplat după venirea unei echipe de ingineri chinezi. Au construit o întreagă insulă, un port cu apă adâncă şi chiar o pistă de aterizare. Şi aceasta, în ciuda faptului că Filipinele revendică această zonă economică, drept una care îi aparţine în mod exclusiv”, relatează Ivan Watson, corespondent CNN.

În Marea Chinei de Sud, o zonă prin care trece o treime din traficul comercial al lumii, au pretenţii teritoriale Taiwan, Vietnam, Filipine, Malaysia şi Brunei. China susţine însă că întreaga zonă îi aparţine. Pe de altă parte, Statele Unite spun că insulele revendicate sunt în apele internaţionale şi contestă pretenţiile Chinei. De aceea, americanii trimit, la intervale regulate, patrule maritime militare în regiune, lucru considerat de Beijing drept o provocare.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!