Cristian Diaconescu, despre noul tip de pericol din partea ISIS

Data publicării:
cristian diaconescu

Cristian Diaconescu a arătat că ISIS se deplasează în ultimele zile spre Libia – joi au atacat câteva porturi - , iar transportul de petrol spre Europa din Libia va fi afectat, interesele de energie din Africa de Nord, în egală măsură, vor fi afectate. Libia este un stat fără control, într-o măsură mai gravă decât Siria.

Liderii europeni par depășiți de situație și din cauza unei serii de eșecuri, care transmit un mesaj „distrugător și motivațional” pentru cei care vor mai încerca să comită anumite acte care să vulnerabilizeze în continuare Europa, așa cum s-a întâmplat în Franța.

După atentatele de la Paris din noiembrie anul trecut, președintele Francois Hollande a plecat într-un turneu de captare a disponibilității marilor puteri – în marea lor majoritate prezente în Siria și implicate într-un fel sau altul în lupta împotriva ISIS – obținând după acest turneu în forță de o săptămână un singur cuvânt: „Bine, ne coordonăm”. Au căzut în desuetudine toate ideile în legătură cu convocarea Consiliului de Securitate sau activarea articolului 5 din Tratatul de la Washington („Toți pentru unul, unul pentru toți” - n.r.) al Alianței Nord-Atlantice. Deci, nu a obținut un sprijin din acest punct de vedere, a arătat Cristian Diaconescu.

Pe liderii occidentali îi depășește o pânză întreagă de relații bilaterale, unele dintre ele antagonice, punând în poziții antagonice chiar state occidentale.

Cristian Diaconescu a dat exemplu recentul conflict Arabia Saudită-Iran și genul de parteneriate care se coagulează în funcție de genul acesta de categorie de conflict, un conflict oarecum neașteptat, care generează și o polarizare a marilor puteri.

Pe liderii occidentali îi mai depășesc și anumite rivalități de natură politică, cum ar fi modul în care se traduce suveranitatea națională. E un deficit uriaș în schimbul de informații, nu pentru că informația n-ar exista, ci pentru că există un fel de autarhie, mai ales la nivelul comunității de informații, chiar și în Europa, spune Cristian Diaconescu. El a menționat că în consiliile europene s-a încercat crearea unei forțe exterioare, care să protejeze granițele UE, fie și împotriva voinței statelor din zonă. Grecia s-a opus vehement unui astfel de proiect. S-a pus, de asemenea, în discuție ideea unei instituții care să faciliteze schimbul de informații, dar din câte știm ea nu s-a creat și nu există. „O suită de eșecuri. Or, această suită de eșecuri transmite un semnal distrugător și motivațional pentru cei care vor mai încerca să comită anumite acte care să vulnerabilizeze în continuare Europa”, a arătat Cristian Diaconescu.

Perspectiva unei coaliții internaționale funcționale în legătură cu Siria sau în legătură cu Statul Islamic presupune o coordonare între state cu interese extrem de deosebite. În momentul în care aceste state vor fi capabile să-și diminueze pretențiile și să obțină un plafon minimal de concesii, atunci se poate vorbi de succesul unei astfel de coaliții, consideră fostul ministru de externe și consilier prezidențial.

Urmăriți-i declarațiile integrale în materialul video de mai sus.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri