Secretarul general al NATO: Alianţa Nord-Atlantică respectă Tratatul cu Rusia

Data publicării:
NATO steaguri - nato.int

(VIDEO - Anders Fogh Rasmussen)

ACTUALIZARE 15.00. „Alianţa Nord-Atlantică respectă Tratatul NATO-Rusia. Am constatat însă că Rusia a încălcat flagrant principiile acestui acord şi cerem imperios Rusiei să se conformeze prevederilor acestuia. Ceea ce contează, nu sunt cuvintele, ci prezenţa efectivă pe teren. Fireşte, puţine lucruri în viaţă sunt permanente. Ceea ce contează este abilitatea de a ajusta şi a se adapta la această situaţie de risc de securitate aflată în plină evoluţie, extrem de rapid”, a spus astăzi, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.


Acest tratat asigură o cooperare activă între NATO și Rusia, și împiedică cele două părți să mobilizeze trupe aproape de flancul estic al Alianței. NATO nu avea voie să staționeze un număr foarte mare de militari în țările care au fost acceptate în valul 2004, din care face parte și țara noastră, Polonia și țările baltice. De asemenea, Rusia trebuia să-și limiteze prezența militară în această parte a Europei.

Presa germană a scris despre amplasarea de baze permanente NATO în cinci țări de pe flancul estic, în Polonia, România, Letonia, Lituania și Estonia. Ar însemna o prezență masivă, mii de militari, în această parte a Europei, în fața amenințărilor Rusiei, în condițiile în care criza din Ucraina nu ia sfârșit.


Analistul politic Ion Bogdan Lefter a declarat că solicitarea celor cinci state membre NATO are „un aer de mare gravitate”.

„Ruperea unei convenţii internaţionale cu subiect militar, de securitate, e un lucru grav”, a spus el.

În opinia lui Ion Bogdan Lefter, acest lucru ar părea similar cu ceea ce face Rusia în estul Ucrainei, adică deplasarea de armament.

„NATO și statul ucrainean au suficiente probe că separatiştii ruşi şi rusofoni din sud-estul Ucrainei, care se manifestă militar, nu o fac cu mijloace proprii, ci alimentaţi cu tehnică de luptă și soldați, instructori ruși, care nu sunt trimiși oficial. Federația Rusă nu recunoaște că i-a trimis”, a punctat analistul.

„Faţă de această situație, grupul de state nord-atlantice care au în vedere plasarea unor trupe defensive pe flancul stâng încearcă să echilibreze situația, dar într-o manieră legală, transparentă, solicitând în prealabil ruperea tratatului care interzicea acest lucru”, a subliniat istoricul.

Ion Bogdan Lefter a declarat că denunțarea axestui tratat nu poate fi considerată o declarație de război la adresa Rusiei.

„E prea mult spus. O declarație de război înseamnă deja intenţie de intervenţie efectivă. E doar doar o intenţie de protecţie, o intenţie defensivă”, a răspuns el.

Analistul a comentat și declarația președintelui Traian Băsescu.

„Declarația lui Traian Băsescu cum că poziția României la summitul NATO va fi aceea a înarmării de către NATO a statului ucrainean a fost una puţin cam stridentă, puţin peste statutul real al ţării noastre în NATO şi puţin ieşită dincolo de ceea ce se obişnuieşte în limbajul diplomatic. Nu e ceva grav”, a completat istoricul.

În tot acest timp, autoritățile de la Kiev spun că trupele ucrainene din Lugansk luptă contra unei divizii de tancuri rusești în aeroportul din Lugansk.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri