Barack Obama şi-a început discursul despre controlul armelor amintind atacul armat de acum cinci ani din Arizona, acolo unde o reprezentantă a Congresului a fost împuşcată în cap şi alte şase persoane au fost ucise. Trimisul special Digi24 în SUA, Alina Matiş, a fost recent chiar în Arizona şi a încercat să înţeleagă de ce americanii din acest stat, dar şi din multe altele, îşi protejează armele cu atâta înverşunare. Aşa l-a cunoscut pe Lance, fost pilot în armata americană şi în Garda Naţională, mândru veteran din Vietnam şi la fel de mândru membru al Asociaţiei Naţionale a Armelor din SUA. Iată ce a aflat din discuția cu el:

Embed:

 

- Dacă ştii câte arme de foc ai, nu ai destule.

- Şi cam câte aveţi?

- Eh... 60. Tatăl meu mi-a cumpărat o puşcă, de calibrul 22, ca să învăţ să trag cu arma. Aveam 10 ani atunci.

- Dar copiii dumneavoastră? Ei când au primit arme?

- Trăgeau deja cu arma pe la 8-10 ani. Prima lor armă a fost cu aer comprimat. Cel mai probabil, le-au primit când aveau 8 ani.

- De ce? De ce are nevoie un copil de o armă?

- Tu când ai primit prima ta furculiţă?

- Când am fost în stare să o folosesc.

- În al Doilea Amendament (al Constituţiei SUA, n.r.), există o formulare care spune că dreptul poporului de a deţine şi purta arme nu poate fi încălcat. Asta înseamnă că guvernul nu are dreptul să ne ia armele de foc sau să limiteze folosirea armelor de foc. Motivul pentru care fondatorii ţării au pus această prevedere în Constituţie este ca atunci când guvernul nostru se transformă într-un opresor, cetăţenii să îl poată schimba, fie că guvernul este de acord cu asta sau nu.

- În acelaşi timp, însă, se poate spune că nu trebuie să citim ad literam Constituţia. S-au schimbat multe lucruri de atunci.

- Noi, cei care suntem de partea dreaptă a spectrului politic, spunem că noi nu acceptăm aşa ceva, că nu ne pasă cât de mult s-au schimbat vremurile. Constituţia e Constituţie.

- De câte ori e un atac armat în masă în Statele Unite, se vorbeşte despre controlul armelor. Invariabil, în discuţie apare următoarea idee: cele mai multe din aceste atacuri se realizează cu arme semiautomate. De ce ai nevoie de ele pentru a te apăra? Nu sunt un pistol sau o armă mai mică, cu muniţie mai puţină, suficiente? Este în regulă să poţi să cumperi o armă semiautomată de la Walmart (hypermarket, n.r.)?

- Deţin un număr considerabil de arme semiautomate - pistoale şi puşti. Niciuna dintre armele mele nu a fost vreodată folosită pentru a împuşca o persoană. Toată lumea ar trebui să fie la fel de responsabilă. Dacă vrem să fim în stare să ne apărăm comunităţile în care trăim, să ne apărăm cartierele şi să ne dăm jos guvernul, dacă vreodată va fi nevoie de aşa ceva, trebuie să avem arsenalul cu care să facem asta. Poate că sunt nişte zone în care verificarerea antecedentelor poate fi îmbunătăţită şi consolidată pentru a împiedica nebunii să îşi ia orice fel de armă.

- Din când în când, mai ales în perioada alegerilor, aici, în SUA, se discută mereu despre controlul armelor şi despre adoptarea unei legi în acest sens. Care este părerea dumneavoastră despre lupta politică pe acest subiect, atât de partea republicană, cât şi democrată?

- Subiectul controlului armelor este un dezavantaj într-o dezbatere electorală. Democraţii şi-au dat seama de asta şi nu deschid subiectul. Democraţii vorbesc cu greu, în discursurile lor, despre controlul armelor în perioada în care candidează. Pentru că ştiu că pierd voturi.

SUA sunt pe primul loc în lume ca număr de arme/populaţie. Lance are trei arme în noptieră, care sunt mereu încărcate. Celelalte 57 sunt în seif. Chiar şi aşa, casa lui Lance a fost jefuită de două ori.

Citiți și:

De ce își iubesc americanii armele. Miza dezbaterii privind controlul armelor în SUA
Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!