De ce mulți irakieni au ajuns teroriști: „Am luat militarii cu experienţă şi i-am lăsat pe stradă”
Intervențiile marilor puteri făcute de-a lungul timpului, în Orientul Mijlociu și Asia Centrală, au dus la înlocuirea unor sisteme autoritare cu guverne noi, care sunt chiar mai nocive pentru oamenii simpli. Schimbările de regim politic în țări unde se trăiește conform unor tradiții seculare, într-o orânduire socială care pare învechită pentru lumea civilizată, au provocat doar agravări ale situațiilor și apariția unor grupări radicaliste greu de controlat.
Cristina Cileacu: Sunt multe voci care spun că intervenţia SUA în Irak a fost o greşeală care a dus la apariţia ISIS. Cum putem comenta această afirmaţie?
Charles Ries: Este o dezbatere politică mare în SUA, dacă decizia administraţiei Bush de a intra în Irak a fost sau nu o greşeală. Când ambasadorul Crocker m-a rugat să vin să îl ajut la acel moment, i-am spus că nu sunt sigur că este o intervenţie bună, era evident că nu merge bine şi situaţia, în mod special la finalul 2006 şi începutul lui 2007 era destul de sumbră. Poate, că era experienţa lui din alte locuri cu alte ocazii, dar mi-a spus, indiferent dacă este sau nu o idee bună, SUA sunt hotărâte şi scopul nostru este să facem ce putem mai bine pentru ţară şi pentru interesul american în Orientul Mijlociu. Şi asta am făcut, am încercat să folosim aşa numita Anbar Awakening (n.r. eliminarea Al-Qaida), când suniţii au venit şi au respins extremismul şi au încercat să lucreze cu guvernul, să ajute la crearea unei societăţi irakiene omogene. Iar acest lucru se întâmpla în 2007 şi 2008. Iar la scară mare, din 2007 până în 2011 au fost progrese foarte mari pe care le-a făcut societatea irakiană. În 2011 când SUA au plecat din Irak, lucrurile erau mai bune, mai legate, aveau un succes mai mare decât aşa cum erau în Irak cu câţiva ani mai devreme.
Cristina Cileacu: Şi ce nu a mers?
Charles Ries: Ce nu a funcţionat în cazul intervenţiei SUA în Irak? Cred că nu am văzut în mod adecvat problemele, atunci când am intervenit. Un lucru pe care l-am învăţat este că este dificil să intervii în mod esenţial atunci când se schimbă un regim, fără să faci planuri pentru ce va urma. Nu am asigurat securitatea populaţiei în mod adecvat, nu ne-am ocupat în mod adecvat de forţele de securitate. Saddam avea o dictatură, o dictatură autoritară şi avea multe nivele de forţe de securitate şi una dintre sarcinile cuiva care vrea să preia controlul unei astfel de ţări şi să încerce să aducă acolo baze sustenabile, democratice, este că trebuie să se ocupe de toate aceste forţe de securitate. Nu am avut în 2003 un plan efectiv pentru acest lucru. Strategia pe care am avut-o a fost să renunţăm la armată şi să construim una nouă. Nu am putut crea o armată nouă suficient de rapid, o armată experimentată. De asemenea, am luat toţi acei oameni cu experienţă militară şi i-am lăsat pe stradă. Iar ei s-au organizat şi au devenit parte din insurgenţă.
Cristina Cileacu: Acum sunt parte din aşa-numitul Stat Islamic. Mare parte dintre ei.
Charles Ries: O parte dintre ei sunt, o parte dintre membrii partidului Baas au pus la dispoziţie experienţa lor militară care este în spatele Statului Islamic şi mulţi analişti consideră că ei sunt motivul pentru care Statul Islamic a avut succes. Sunt de asemenea parte din Al-Qaida din Irak, din 2006, organizaţie care nu a avut succes, de fapt chiar a pierdut. Deci nu este ceva neapărat că este nevoie de astfel de oameni pentru ca o insurgenţă să reuşească. Insurgenţele sunt provocări complexe în mod special pentru puterea care intervine asupra lor, dar poate fi făcut şi s-a mai făcut un astfel de lucru.
Cristina Cileacu: SUA luptă împotriva ISIS.
Charles Ries: Îi susţinem pe irakienii şi kurzii care luptă împotriva ISIS.
Cristina Cileacu: Da, ca să fim mai corecţi... Dar cine îi va opri, pentru că vedem că se extind.
Charles Ries: Intervenția Rusiei, stabilirea unei baze militare mari la Latakia şi acţiunile pe care le-au făcut, au fost mai puţin motivate de dorinţa de a lupta împotriva Statului Islamic şi mai mult de dorinţa de a preveni părbuşirea guvernului Assad. În timpul verii Assad avea probleme foarte serioase. De ceva timp începuseră să piardă din teritorii, din vara trecută au început să piardă forţe. Oamenii dezertau din armată, armata avea dificultăţi în a recruta şi a aduce oameni noi şi aceste lucruri au dus la impresia că guvernul nu o să supravieţuiască, dacă nu primeşte rapid o susţinere.Dacă Assad cădea ar fi fost o mare înfrângere pentru Rusia şi Iran, asupra aspiraţiilor lor de a fi jucători importanţi în Orientul Mijlociu şi asupra susţinerii acestei puteri care este un fel de pivot pentru ei în regiune. Aşa că s-au decis să susţină împreună regimul Assad şi să-l facă să reziste. De aceea au intervenit ruşii. Dar pentru că este un consens internaţional în spatele ideii de a lupta împotriva ISIS, această forţă totală, medievală, care nu cunoaşte altă regulă decât cea de a decapita oameni, ruşii s-au alăturat acestei lupte, dar cred că cei mai mulţi analişti cred că scopul fundamental al Rusiei a fost să îl menţină pe Assad la putere.
Cristina Cileacu: Vor continua să se bată unii cu alţii, deci există o soluţie mai bună până când ajungem la una politică?
Charles Ries: Aceasta este întrebarea. Şi aceasta este provocarea. Cred că noi am susţinut grupuri de opoziţie non-islamiste şi la fel au făcut şi alte ţări. Pentru că îi considerăm oameni cinstiţi, care luptă pentru ţara lor. Vom continua să facem asta. Cred că ruşii vor renunţa pentru că sunt multe riscuri pentru ei, pierderi de vieţi omeneşti, riscuri financiare. Dacă mergi să susţii un "client", de multe ori "clientul" preia controlul asupra ta. Aşa cum am descoperit în intervenţiile noastre, erau multe lucruri la care guvernul Al-Maliki din Irak pe care nu le plăceam, dar pentru că noi îi susţineam, ei erau cei care făceau oricum ce vroiau şi aţi văzut acelaşi lucru în cazul lui Karzai în Afghanistan. O dată ce îţi asumi pe cineva, un guvern pe care îl susţii şi guvernul te are în spatele lui, indiferent ce face. Şi ruşii vor învăţa această lege de bază a intervenţiilor.
Cristina Cileacu: Este posibil ca Rusia să depăşească influenţa SUA în Orientul Mijlociu?
Charles Ries: Există această tendinţă să ne uităm la Orientul Mijlociu să vedem cine urcă şi cine coboară, influenţa SUA, a Rusiei, a Arabiei Saudite. Ţările din Orientul Mijlociu sunt state suverane. Îşi fac propriile alegeri. SUA nu este acolo să domine Orientul Mijlociu. Avem un interes strategic în Orientul Mijlociu, pentru că sunt ţări prietene şi aliate, care ne-au cerut ajutorul. Avem facilităţi militare în Orientul Mijlociu, menţinem grupuri de suport în Golful Persic, mai ales ca să protejăm ca petrolul să ajungă pe căi obscure în lume. Şi toate aceste interese, în mod continuu, nu sunt considerate un fel de competiţie, noi nu considerăm Orientul Mijlociu drept proprietatea noastră, ceva care este al nostru. Acestea sunt ţări suverane, ca Arabia Saudită şi Emiratele Unite, Irak, care vor să aibă o relaţie cu noi, vor susţinerea noastră, uneori vor susţinerea noastră pentru a-şi construi propriile capacităţi de autoapărare. Cu Iran am avut un efort serios de-a lungul mai multor ani, de a opri programul lor nuclear, încheiat cu succes cu un acord. Acest lucru a făcut parte din interesul nostru strategic şi noi a argumentat că este în interesul lumii. Am realizat asta cu susţinerea completă a ruşilor, chinezilor şi europenilor şi este un succes mare.
Puteți vedea integral emisiunea „Pașaport diplomatic”, AICI
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
