Occidentul promite bani Ucrainei

Data publicării:
ashton 5370504-Mediafax Foto-Stefan Micsik

Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Wall Street Journal, şefa politicii externe a Uniunii Europene, Catherine Ashton, a declarat că puterile occidentale pregătesc un ajutor financiar substanţial pentru Ucraina. Banii ar urma să vină cel mai probabil prin intermediul Fondului Monetar Internaţional. Ca să îi primească, preşedintele ucrainean Victor Ianukovici va trebui să fie de acord cu mai multe reforme, pe care Catherine Ashton le-a enumerat în timpul summitului de securitate desfăşurat zilele trecute în Munchen.

Este foarte important ca, înainte de toate, violenţele în Ucraina să se încheie, să se treacă la un dialog constructiv, să fie studiate problemele reformei constituţionale şi rolul parlamentului”, a spus oficialul european.

Această ofertă financiară a Occidentului vine după ce Rusia a anunţat că se gândeşte să nu îi mai ofere Ucrainei cele 15 miliarde de dolari pe care i le-a promis în momentul în care a refuzat să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia s-a răzgândit în privinţa acordului în momentul în care protestele au provocat demisia guvernului ucrainean. Prezent la summitul din Germania, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus că este ceva suspect în modul în care Uniunea Europeană priveşte protestele din Kiev.

De ce nu auzim de condamnarea celor care au luat cu asediu şi au ocupat clădirile guvernamentale? De ce mulţi politicieni europeni proeminenţi încurajează aceste acţiuni, chiar dacă, acasă, pedepsesc orice încălcare a legii?”, a spus Serghei Lavrov.

Rusia suspectează de fapt că protestele din Kiev şi din alte oraşe mari sunt finanţate cu banii puterilor occidentale care vor să tragă Ucraina în sfera de influenţă a Uniunii Europene. Tocmai de aceea Rusia aproape că a condiţionat acordarea celor 15 miliarde de dolari de o intervenţie în forţă a puterii împotriva protestatarilor. Însă Victor Ianukovici este conştient că represiunile sunt extrem de riscante. Transformarea protestatarilor în martiri ar putea putea provoca o revoluţie în toată regula, cel puţin în jumătatea pro-occidentală a Ucrainei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri