Astăzi se împlineşte un an de când teroarea cuprindea Parisul, iar o întreagă lume privea stupefiată cum oraşul luminilor şi al dragostei devenise, brusc, teatru de război. Jurnalişti şi poliţişti cădeau seceraţi de rafalele mitralierelor, în birourile lor sau pe stradă. Au urmat trei zile de haos, în care oricine putea deveni oricând ţinta teroriştilor. La un an distanţă, rănile nu s-au închis, nici nu ar fi fost posibil. Francezii au refuzat să capituleze în faţa terorismului și încearcă să îşi continue viaţa, deşi ameninţarea planează asupra Hexagonului.

Embed:

Coșmarul de pe 7 ianuarie 2015 a început la sediul Charlie Hebdo de pe strada Nicolas-Appert, când frații Kouachi au intrat, în jurul orei 11.30, în clădire și au ucis cu sânge rece 11 persoane. La ieșire, au mai făcut o victimă: un polițist. Ulterior, atacatorii au fugit, iar poliția și forțele speciale au început căutarea lor.

Locurile închise și securizate de poliție în timpul atentatelor și transformate în destinații de pelerinaj după uciderea teroriștilor sunt acum pustii. Doar jurnaliștii și curioși se mai uită la sediul părăsit al revistei de satiră Charlie Hebdo, unde în urmă cu un an se auzeau zgomote de gloanțe și țipete.

Şi la Montrouge, unde Amedy Coulibaly, complicele celor doi frați, a ridicat numărul victimelor la 13, după ce a împușcat o femeie, trecătorii își văd acum liniștiți de drum. Doar florile depuse mereu acolo de rude mai amintesc de tragedie.

La Porte de la Vincennes, supermarketul evreiesc în care Amedy Coulibaly a luat ostatici mai mulţi clienţi şi angajaţi, este păzit şi acum, la un an distanţă, de militari. În rest, oamenii se plimbă fără probleme prin zonă și își fac cumpărăturile ca înainte. Imaginile de la asaltul poliției, grenadele aruncate, geamurile sparte, moartea unor ostatici și neutralizarea lui Coulibaly au rămas doar amintiri dureroase.


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!