2015 a fost un an dificil pe burse, dar Warren Buffett l-a încheiat şi mai bogat. Fondul său de investiţii Berkshire Hathaway a înregistrat venituri cu peste 20% mai mari faţă de anul precedent.

Embed:

A făcut practic un profit net de 24 de miliarde de dolari şi o bună parte din el a curs din participaţia deţinută de fond la Kraft Heinz - compania rezultată anul trecut din fuziunea dintre giganţii alimentari Kraft şi Heinz. Totuşi, fondul controlat de Buffett a reuşit să facă bani şi în industria petrolieră, în condiţiile în care majoritatea companiilor au pierdut bani din cauza ieftinirii ţiţeiului.

BNSF, una dintre companiile de top în care fondul a investit, a reuşit să îşi crească profitul cu 10%, deşi se ocupă cu transportul de ţiţei.

Petrolul ieftin însă l-a lovit în final şi pe Buffett, dar pe o cale neaşteptată. Geico, asigurătorul auto din care fondul deţine o bucată, a trebuit să plătească mai multe despăgubiri fiindcă odată cu ieftinirea carburanţilor, americanii au început să conducă mai mult şi au făcut mai multe accidente.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!