Astronauţii NASA au demonstrat cum se gătește pe Marte

Data publicării:
reteta

Bună ziua şi bun găsit la un nou episod din "Mâncare de pe Marte''”, aşa şi-au început exploratorii transmisiunile din interiorul capsulei, situată pe un câmp de lava din Hawaii, în care şi-au petrecut 120 de zile.

În fiecare episod a fost prezentată cel puţin o reţetă de mâncare, iar în cele patru luni au demonstrat că pot găti de toate, însă fără ingrediente proaspete.

Aşa că în meniul lor s-au regăsit borşul rusesc, şandvişurile cu lipie în care au pus carne din conserve şi legume rehidratate, sushi sau chiar torturi. Toate, spun ei, s-ar putea găti şi consuma pe Marte.

Cei şase membri ai echipajului, selectaţi din 700 de concurenţi, toţi cu pregătire de astronauţi, au avut un program foarte strict. Nu li s-a permis doar să stea în capsulă şi să se gândească la reteţe, ci au avut de îndeplinit misiuni ca ale astronauţilor din spaţiu.

Agenţia Spaţială Americană urmează să folosească informaţiile din această misiune într-un studiu asupra rolului pe care îl are alimentaţia şi prepararea hranei în misiunile din spaţiu.

„Informaţiile din acest studiu ne vor permite să găsim o strategie pentru a optimiza misiunile. Să găsim un echilibru între a nu pierde prea mult timp cu prepararea hranei şi a nu irosi prea multe resurse şi, de cealaltă parte, găsirea unui mod de a meţine echipajul în formă şi sănătos”, a explicat un membru al echipajului.

După luni întregi în care au mâncat alimente din conserve, cei şase temerari au fost mai mult decât fericiţi la sfârşitul misiunii. Afară i-a aşteptat o masă copioasă, cu fructele şi legume proaspete.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri