Zika a devenit o problemă globală de sănătate. În timp ce europenii au fost sfătuiţi să fie precauţi, mai ales dacă au vizitat America Latină, unde sunt cele mai multe cazuri, Brazilia lansează o campanie naţională de combatere a ZIKA. Preşedintele Dilma Rousseff a anunţat „război” împotriva ţânţarilor vinovaţi de răspândirea virusului.

Embed:

 

Într-un mesaj înregistrat la televiziunea publică, şeful statului a chemat armata şi bugetarii să iasă sâmbătă la o zi de mobilizare generală. Sute de mii de oameni vor face dezinsecţii atât în propriile locuinţe, cât şi la locurile de muncă în încercarea de a eradica epidemia.

În Brazilia, s-au înregistrat 1,5 milioane de cazuri din 2014 încoace. Au apărut şi 3.000 de cazuri de microcefalie, boala bănuită că ar putea fi provocată de Zika.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat stare de urgenţă sanitară la nivel global, iar experţii au spus că, până la proba contrarie, nu exclud legătura dintre virus şi microcefalie.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!