Criza din Ucraina, situația la zi. Negocieri ruso-americane la o cafea, la Paris

Data publicării:
kerry cu lavrov - 6555111-AFP Mediafax Foto-KEVIN LAMARQUE

FOTO: AFP/MEDIAFAX

Şeful diplomaţiei americane, John Kerry, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat despre situaţia din Ucraina la Paris, în prezenţa lui Francois Holland. Potrivit France-Presse, negocierile au avut loc la o cafea, pe terasa Palatului Elysee. În ciuda atmosferei relaxate, cele două părţi nu au ajuns la un numitor comun.

Am avut o discuţie intensă, am făcut schimb de idei. Avem amândoi anumite opinii cu care ne întoarcem acasă... cu speranţa că lucrurile pe care l-am discutat astăzi ne vor conduce la detensionarea situaţiei din Ucraina”, a decalrat secretarul american de Stat, John Kerry.

Emisar ONU, alungat din Crimeea

Dincolo de negocierile din marile cancelarii europene, situaţia rămâne tensionată în Crimeea. Emisarul trimis de ONU să monitorizeze evenimentele din peninsulă a pus capăt misiunii sale diplomatice după ce a fost acostat de indivizi înarmaţi care l-au ameninţat şi i-au cerut să plece din Crimeea.

Într-un nou efort de a încerca să determine Rusia să renunţe la presiunile exercitate asupra noii conduceri de la Kiev, șefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană se pregătesc să impună sancţiuni Moscovei.

Vor fi aplicate sancţiuni care au în vedere vizele, negocierile economice curente sau bunurile unui anumit număr de oligarhi, dacă nu se ajunge la o detensionare a situaţiei”, a declarat Laurent Fabius, ministrul francez de Externe.

Rusia trece la amenințări economice

În replică, Rusia ameninţă că va pune sechestru pe bunurile companiilor occidentale de pe teritoriul său. Preşedintele Vladimir Putin nu înţelege de ce tensiunile politice dintre cele două state (Rusia și Ucraina), până nu demult prietene, ar trebui să atragă şi încetarea unei colaborări pe plan economic.

„Avem de-a face cu o oarecare tensiune politică, dar acest lucru nu trebuie să ne influenţeze cooperarea economică. Nu este în interesul nimănui să creăm probleme suplimentare”, a spus Vladimir Putin.

Până la sancţiunile care vor fi impuse de Comisia Europeană, NATO face un prim pas şi îngheaţă colaborarea cu Rusia. „Am decis ca, pentru moment, toate întâlnirile cu Rusia, fie ele la nivel de oficiali civili sau militari să nu mai aibă loc. În plus, am decis reevaluarea întregii cooperări NATO-Rusia”, a anunțat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rassmusen.

Comisia Europeană a anunţat că va acorda Ucrainei un ajutor financiar de 11 miliarde de euro. Iar la Kiev, Parlamentul a înregistrat un proiect de lege în vederea aderării Ucrainei la NATO. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri