Donald Trump le-a cerut celor de la Fox o donaţie de cinci milioane de dolari ca să participe la dezbaterea organizată de postul de televiziune. Fox a refuzat, potrivit unui comunicat al postului, aşa că miliardarul cu ambiţii prezidenţiale nu s-a prezentat. Absența lui Trump a fost notată de colegii lui republicani, care au făcut glume pe seama magnatului.

Embed:

De asemenea, Trump a acuzat Fox de lipsă de imparţialitate şi a preferat să meargă la o strângere de fonduri în favoarea veteranilor.

Alegerile primare încep luni în Iowa. Donald Trump conduce în sondajele la nivel naţional cu 32%, dar în Iowa riscă să piardă în faţa lui Ted Cruz.

Când eşti tratat rău, trebuie să-ţi aperi drepturile. Fox a dat dovadă de mare amabilitate în ultimele câteva ore. Au vrut să mă duc. Acum câteva minute m-au sunat şi m-au întrebat dacă nu mă duc. I-am întrebat dacă n-a început deja dezbaterea”, a declarat Trump. 

În cadrul dezbaterii republicane din Iowa, Ted Cruz l-a atacat încă din primele sale declarații pe Trump, ironizând înclinația magnatului de a-i critica fără măsură pe ceilalți, potrivit Agerpres. 

„Eu sunt un maniac, iar toți ceilalți de pe scenă sunt proști, grași și urâți. Și tu, Ben Carson, ești un chirurg oribil. Acum că am eliminat partea de Trump din dezbatere, să le arătăm persoanelor din această țară de ce fiecare dintre noi crede că poate fi cel mai bun comandant șef”, a adăugat senatorul de Texas.

Această glumă a lui Cruz a devenit momentul cel mai comentat pe Twitter din prima jumătate a dezbaterii, notează Reuters.

Chiar absent de la dezbatere, Trump a fost omniprezent în schimburile de replici și chiar a făcut obiectul primei întrebări, referitoare la decizia „elefantului care nu este în cameră” de a boicota dezbaterea cu doar patru zile înainte de primele alegeri primare din statul Iowa.

Jeb Bush, fostul guvernator de Florida, a vorbit și el despre Donald Trump când a luat prima dată cuvântul, afirmând că magnatul îi lipsește.

„Era ca un urs de pluș pentru mine. Am avut mereu o relație de afecțiune în timpul acestor dezbateri, între ele și pe Twitter. Mi-ar fi plăcut să fie aici”, a spus Jeb Bush zâmbind.

Chiar dacă nu a participat la dezbatere, Trump a fost candidatul al cărui nume a fost căutat cel mai mult pe Google în timpul dezbaterii, potrivit datelor furnizate de motorul de căutare, care a co-sponsorizat evenimentul împreună cu Fox News. 


Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!