Erdogan: Statele Unite trebuie să facă o alegere între mişcarea clericului Fethullah Gulen şi Turcia

Data publicării:
ERDOGAN

Statele Unite vor trebui să facă o alegere mai devreme sau mai târziu. Fie Turcia, fie organizaţia teroristă a lui Fethullah Gulen. Fie puciştii şi teroriştii lui Gulen, fie statul democratic Turcia. Statele Unite trebuie să facă această alegere”, a declarat Erdogan.

Preşedintele turc a vorbit în faţa unei mulţimi adunate la Palatul Prezidenţial din Ankara, care a fost atacat de către pucişti în noaptea de 15-16 iulie.

Recep Erdogan i-a avertizat pe turci să fie extrem de vigilenţi, întrucât trădarea poate să vină din orice direcţie.

„Protejarea democraţiei nu se poate face doar la anumite ore şi în anumite locuri. Turcii trebuie să-şi protejeze democraţia, libertatea, statul de drept şi viitorul ţării timp de 24 de ore în fiecare zi, 365 de zile în fiecare an”, a precizat preşedintele.

Mai mult, liderul turc a declarat că nu există nicio diferenţă între PKK, jihadiştii Statului Islamic şi adepţii clericului Fethullah Gulen.

„Cei care-l urmează pe şarlatanul din Pennsylvania, care şi-a vândut sufletul diavolului, sau gruparea Daesh, care a vărsat sângele credincioşilor musulmani, ori pe kurzii de la PKK, care au divizat ţara asta timp de 30 de ani, vor pierde în final”.

În ceea ce priveşte reinstaurarea pedepsei cu moartea pentru pucişti, Erdogan a precizat că această decizie rămâne în mâinile parlamentarilor turci.

Însă, preşedintele a spus că va accepta o asemenea decizie din partea parlamentarilor.

Peste 60.000 de persoane, inclusiv militari, poliţişti, magistraţi, jurnalişti, funcţionari publici şi profesori universitari, au fost vizaţi de campania guvernamentală de eliminare a aşa-zişilor gulenişti, după ce autorităţile turce l-au învinuit pe clericul Fethullah Gulen de orchestrarea puciului eşuat.

În noaptea de 15-16 iulie, o facţiune din armata turcă a încercat să răstoarne regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, iar militarii au susţinut că vor să protejeze statul turc de influenţele islamice pe care înceracă să le introducă liderul de stat. Lovitura de stat a eşuat după câteva ore, atunci când sute de mii de susţinători ai preşedintelui au ieşit în stradă.

Autorităţile turce îl acuză pe Fethullah Gulen de orchestrarea loviturii de stat. După tentativa de lovitură de stat, au fost arestate 16.000 de persoane - militari, poliţişti, academicieni, profesori universitari, medici, judecători, procurori, funcţionari publici, precum şi jurnalişti - şi au fost concediaţi zeci de mii de angajaţi din toate domeniile, acuzaţi de legături cu mişcarea Gulen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri