SUA | Uciderea gorilei Harambe a divizat opinia publică

Data publicării:
gorila-1

Thayne Maynard, directorul Grădinii Zoologice din Cincinnati: „Uitându-ne înapoi am lua aceeaşi decizie. Ştiu că după ce totul s-a terminat şi copilul este în siguranţă, este uşor pentru unii să vină şi să zică: nu se putea acţiona altfel?. Oamenii care spun asta a) nu înţeleg biologia primatelor şi a gorilelor cu spatele argintiu şi pericolul în care se afla copilul şi b) nu se aflau acolo în acel moment crucial pentru a lua decizii importante. Ne susţinem decizia, am face acelaşi lucru şi astăzi”.

Conducerea Grădinii Zoologice din Cincinatti susţine că gorila Harambe ar fi putut, în orice moment să devină violentă şi să atace copilul de patru ani care, scăpat de părinţi din priviri, reuşise să se strecoare în cuşca animalului.

Thayne Maynard: „Nu-ţi poţi asuma riscuri cu o gorilă cu spatele argintiu. Sunt foarte mari, de trei ori mai mari decât un adult şi de şase ori mai puternice. Este un animal periculos. Vorbim despre un animal care cu o singură mână poate zdrobi o nucă de cocos”.

Sunt şi multe voci care îi acuză pe părinţii băiatului că sunt responsabili de moartea gorilei. Mama acestuia este administrator la o creşă din Cincinnati, iar tatăl este un personaj certat cu legea. El are la activ condamnări pentru trafic de droguri, furt, comportament turbulent şi răpire. Activiştii pentru drepturile animalelor vor chiar anchetarea părinţilor pentru neglijenţă.

Anthony Seta, activist pentru drepturile animalelor: „Şi-a trăit viaţa în captivitate şi fără a avea vreo vină a fost pus într-o situaţie groaznică, teribilă şi şi-a pierdut viaţa”.

Nu ar fi pentru prima dată când animale pier din cauza acţiunilor nesăbuite ale oamenilor. Un pui de bizon a fost eutanasiat în Statele Unite după ce câţiva turişti l-au băgat în portbagaj. Salvat de pădurari şi dus înapoi la turmă, el a fost respins. E de notorietate şi cazul unui delfin ucis în Argentina de turiştii care l-au scos din apă pentru a-şi putea face fotografii cu el.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri