Imigranţii români intră în legalitate

Data publicării:
imigranti romani afp

Sunt de şase ori mai multe cereri faţă de anul trecut. Şi cum numărul celor înscrişi în sistem este mult mai mare decât numărul celor care au intrat fizic în Marea Britanie anul acesta, diferenţa o reprezintă cei care intră în legalitate.

La începutul acestui an, când au fost ridicate restricțiile pe piața muncii, în Marea Britanie se vorbea obsesiv despre o invazie a imigranților români. Nu a fost cazul, pentru că românii erau deja acolo. O arată noile date ale biroului de statistică de la Londra.

În primele șase luni, 32.000 de români și bulgari s-au mutat în Marea Britanie, o cifră mai mare decât prima jumătate a anului trecut, dar mult sub așteptările politicienilor populiști din partide precum UKIP.

Un detaliu important ramâne pentru moment neclar: câți dintre ei s-au înscris în sistem ca să primească ajutor social și câți dintre ei lucrau la negru, pentru că piața muncii era restricționată, iar acum lucrează legal pentru că restricțiile au fost ridicate. 

Retorica invaziei străinilor care vin să profite de asigurările sociale sau să le fure locurile de muncă britanicilor continuă să fie vie în clasa politică de la Londra.

Nigel Farange, liderul partidului extremist UKIP, care a obținut o victorie surprinzătoare la alegerile europarlamentare, a cerut statut de imigrant pentru copiii născuți în Marea Britanie din părinți străini. Iar problema imigrației a devenit o armă politică și în rândul politicienilor moderați. Premierul David Cameron este acuzat de opoziția laburistă că nu și-a respectat promisiunea de campanie de a reduce migrația netă la sub 100.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri