Petrolul ieftinește vacanțele în Rusia 

Data publicării:
steag rusia GettyImages-466707028

În ultimul an, rubla s-a depreciat în raport cu mai toate valutele străine. Un yuan chinezesc valorează acum ceva mai mult de 12 ruble, în condițiile în care acum doi ani, cursul de schimb era de cinci ruble pentru un yuan. Prin urmare, produsele rusești de tot felul sunt mult mai accesibile și, spun cei la Reuters, acest lucru se vede cel mai bine în turism.

Numărul turiștilor chinezi a crescut cu 63% în ultimul an și cam jumătate dintre ei vin în grupuri organizate. Cu totul, în 2015, Rusia a fost vizitată de aproape 670.000 de chinezi și e de asteptat ca acest număr să crească în acest an. Restaurantele, hoteluri sau magazinele din Moscova au început deja să își afișeze prețurile în yuani și, la angajare, cunoașterea limbii chineze reprezintă un avantaj.

Pe măsură ce prețul barilului de petrol a scăzut, rubla s-a depreciat și turismul rusesc a avut de câștigat. De altfel, există și un banc care spune că turismul este principalul beneficiar al politicii externe rusești.

Turcia, de exemplu, era o destinație preferată pentru turiștii ruși. Dar de când un Sukoi-24 a fost doborât de Forțele Aeriene ale Turciei, agențiilor de turism din Rusia le-a fost interzis să mai vândă vacanţe către destinaţiile turceşti. Așa că în loc să promoveze oferte de revelion în Kusadasi, tour-operatorii ruși au pus la bătaie super oferte la Socci.

Totuși, există și reversul medaliei. Până în 2014, numărul rușilor care și-au făcut concediile în străinătate a crescut constant și a ajuns la 15 milioane. În 2015, veniturile lor au scăzut considerabil în raport cu euro sau cu dolarul și numai 10 milioane și-au permis să mai plece în vacanță în afara Rusiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri