Rapperul jihadist a cărui moarte a fost anunțată în octombrie a supraviețuit

Data publicării:
jihadist rapper daily mail

FOTO: dailymail.co.uk

Denis Cuspert, mai cunoscut la Berlin sub numele de artist Deso Dogg, a devenit unul dintre recruții occidentali cei mai cunoscuți ai SI.

El a apărut în numeroase materiale video de propagandă ale grupării jihadiste și, potrivit responsabililor americani, într-unul dintre acestea apare ținând un cap retezat.

Pentagonul afirmase că rapperul a fost ucis în cursul bombardamentului aerian din 16 octombrie, nu departe de Raqqa, bastionul SI în Siria.

„La acel moment, am estimat că lovitura a fost încununată de succes. S-ar părea acum că ne-am înșelat, iar Denis Cuspert a supraviețuit”, a declarat comandantul Adrian Rankine-Galloway, într-un comunicat. Acesta nu a dorit să spună de ce și-au schimbat Statele Unite opinia asupra sorții germanului.

La jumătatea lunii iunie, presa germană, preluată de agenția DPA, dezvăluia că rapperul german devenit jihadist, a cărui moarte în cursul unui raid aerian în Siria fusese confirmată în toamnă de Pentagon, se află în viață.

Denis Cuspert, având numele de scenă Deso Dogg și cel de război Abu Talha Al-Almani, a fost rănit în luptă în luna octombrie, dar nu a fost ucis, au relatat, în iunie, postul RBB și tabloidul Bild, citând surse din cadrul serviciului german de informații interne (Bundesamt für Verfassungsschutz).

În 2015, numele lui Cuspert a fost inclus pe o listă americană a teroriștilor cunoscuți. Rapperul se afla și pe o listă a Organizației Națiunilor Unite cu persoane ce constituie o amenințare teroristă.

Serviciile germane de informații îl consideră pe Denis Cuspert — un germano-ghanez născut în Berlin — drept un instrument de propagandă periculos prin prisma influenței sale ca vedetă rapp în rândul tinerilor germani.

Cuspert, care a jurat credință șefului SI, este considerat ca unul dintre principalii recrutori de jihadiști germani. El a încurajat de asemenea musulmanii care trăiesc în Occident să comită atentate în țările lor, în numele SI.

Potrivit serviciilor germane, în jur de 810 islamiști radicali au plecat din țară pentru a lupta în Siria și Irak, unde mulți s-au alăturat Statului Islamic. Aproximativ o treime au revenit în Germania, iar 70 au dobândit experiență de luptă, conform acelorași surse.

(Agerpres)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri