De nevoie, ruşii au redescoperit staţiunile montane din ţara lor, unde în ultimele luni au ajuns de două ori mai mulţi turişti faţă de sezonul precedent. Destinaţiile externe nu mai sunt accesibile ca urmare a devalorizării rublei. Iar ruşii care îşi permit totuşi vacanţe în Egipt sau Turcia nu mai pot pleca, din cauza interdicţiilor impuse de Moscova, în urma incidentelor aviatice recente.

Embed:

 

Mii de ruşi au renunţat la vacanţele în Alpi în favoarea oraşului Soci, care în 2014 a fost gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă. Cu pârtii line şi o panorama spectaculoasă a munţilor Caucazului de Nord, staţiunea e din nou apreciată de turişti, mai ales că destinaţiile străine au devenit prea scumpe. Motivul: în ultimul an, rubla a pierdut jumătate din valoare faţă de dolarul american.

Sunt însă şi turişti care nu sunt mulţumiţi cu ce le oferă oraşul Soci.

„Aş putea spune că preţurile nu sunt mici. Suntem cu toată familia, la prânz putem lua doar supă. Dacă sunt 5-6 persoane în familie, gândiţi-vă şi la preţul teleschiului. Şi cozile la teleschi au fost groaznice azi”.

Turiştii care nu sunt fani ai schiului se pot delecta cu plimbări pe malul Mării Negre. Peisajul e cu atât mai spectaculos cu cât zăpada a acoperit plaja şi plantele tropicale.

Staţiunile ruseşti au redevenit populare şi după ce două dintre cele mai apreciate destinaţii externe, Egipt şi Turcia, au devenit inaccesibile la sfârşitul anului trecut. Moscova a oprit zborurile către statul african după atacul terorist asupra unui avion rusesc de linie, soldat cu 224 de morţi. Iar vacanţele în Turcia au fost interzise de Kremlin, după ce armata Ankarei a doborât un avion rusesc de luptă. Oficialii de la Moscova spun că numărul ruşilor care îşi vor petrece concediile în afara ţării va scădea anul acesta cu 40%.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!