Rușii, părăsiți de Romgaz

Data publicării:
romgaz

O explicaţie din partea Romgaz se lasă aşteptată. În cel mai rău caz, Romgaz nu şi-a vândut bucata din proiect, ci a pierdut-o din cauză că nu a mai avut bani de investiţii. Retragerea din colaborarea cu Lukoil vine după ce Romgaz a anunţat că vrea să plece şi din Polonia unde a investit aproape cinci milioane de euro fără rezultat. 

Romgaz a deţinut participaţii de 10% la două perimetre explorate de ruşii de la Lukoil în apele teritoriale româneşti. Anul trecut, compania românească de stat a renunţat discret la una dintre concesiuni, Est Rapsodia.

Potrivit economica.net, Ministerul Energiei confirmă ieşirea din acel perimetru însă spune că Romgaz trebuie să ofere mai multe explicaţii.

Sunt două posibilităţi: fie Lukoil a cumpărat participaţia de 10% pe care Romgaz o deţinea în Est Rapsodia, fie compania de stat a pierdut această felie pentru că nu a adus suficienţi bani pentru căutarea gazului submarin. Ceea ce înseamnă că, în cazul în care vor fi găsite resurse acolo, Romgaz nu va primi nimic din vânzarea lor.

Totuşi compania energetică de stat îşi menţine paricipaţia de 10% pe care o deţine la celălalt perimetru controlat de Lukoil, Trident, unde ruşii deja au găsit 30 de miliarde de metri cubi de gaz. Romgaz deţine 10% şi în perimetrele în care Petrom şi Exxon a găsit între 42 şi 84 de milioane de metri cubi de hidrocarburi.

Acestea au fost investiţiile cu rezultate, deoarece au fost înregistate şi eşecuri. Într-un recent raport Romgaz a anunţat că deşi a investit 4,7 milioane de euro în operațiunile de explorare derulate în Polonia, vrea să renunţe la acel proiect în care avea o cotă de 30%. Este un semn că descoperirile subterane au fost dezamăgitoare.

Tot peste hotare, Romgaz face explorări și în Slovacia, unde deține 25% din trei concesiuni petroliere. La finele lunii decembrie, oficialii companiei au declarat că vor continua operațiunile de acolo. Primele sonde ar fi trebuit pornite la începutul acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri