La nici 24 de ore de la anunţul istoric privind ridicarea embargoului economic la adresa Iranului, Statele Unite au impus Teheranului noi sancţiuni. Acestea privesc 11 persoane şi companii, acuzate că au favorizat introducerea în Iran a unor componente de rachete balistice. Astfel ar fi fost încălcate obligaţiile pe care şi le-a asumat Iranul faţă de comunitatea internaţională.

Embed:

 

„Acordul nuclear a fost implementat. Familiile americane s-au reunit. Al treilea lucru pe care l-am rezolvat este că SUA şi Iranul au rezolvat disputa fincaniară, veche de peste trei decenii”, a declarat Barack Obama, preşedintele SUA.

În 1981, Statele Unite au îngheţat 400 de milioane de dolari din conturi iraniene. Acum, vor da înapoi, cu tot cu dobândă, 1,7 miliarde de dolari.

Deşi consideră acordul un important succes diplomatic, preşedintele Barack Obama a precizat că între Statele Unite şi Iran rămân unele neînţelegeri, mai ales cu privire la ameninţările la adresa Israelului şi implicarea în conflictul din Siria. Şi a anunţat noi sancţiuni, pe motiv că Teheranul ar fi făcut teste cu rachete balistice în octombrie şi noiembrie 2015.

Am impus sancţiuni Iranului pentru încălcarea drepturilor omului, pentru sprijinirea terorismului. Pentru programul de rachete balistice. Vom continua să extindem aceste sancţiuni cu fermitate. De exemplu, recentele teste cu rachete ale Iranului sunt o încălcare a obligaţiilor internaţionale. Ca urmare, Statele Unite impun sancţiuni unor persoane şi companii, implicate în programul balistic al Iranului. Vom continua să fim vigilenţi”, a mai spus Barack Obama.

Liderul de la Casa Albă a asigurat că inspectorii ONU, aflaţi permament în teren, vor afla dacă Iranul încearcă să fabrice o bombă nucleară.   

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!